Președintele Klaus Iohannis a vorbit astăzi despre situația Laurei Croduța Kovesi, care este citată mâine de procurori într-un dosar de corupție, dar care este în același timp și candidat pentru funcția de procuror șef al viitorului Parchet European.
Preşedintele Klaus Iohannis solicită Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie clarificarea rapidă a situaţiei în ceea ce priveşte dosarul deschis pe numele fostului procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi.
„Prioritatea zero a tuturor celor care au responsabilităţi în statul român, indiferent de funcţiile pe care le ocupă, trebuie să fie protejarea şi consolidarea statului de drept. Solicit Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie corectitudine maximă, respectarea cu stricteţe a legii şi clarificarea rapidă a situaţiei în ceea ce priveşte dosarul deschis pe numele doamnei Laura Codruţa Kovesi, conducerea acestei secţii având o imensă răspundere în acest sens”, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului subliniază că Secţia specială pentru anchetarea magistraţilor nu trebuie sub nicio formă să fie un instrument politic de anchetă şi intimidare a magistraţilor şi procurorilor. El aminteşte că a contestat încă de la început înfiinţarea unui astfel de organism, sever criticată şi de către Comisia de la Veneţia, Comisia Europeană şi GRECO, pentru că nu prezintă suficiente garanţii de independenţă în raport cu factorul politic şi poate afecta încrederea cetăţenilor în justiţie.
„Majoritatea PSD-ALDE a ignorat cu bună ştiinţă toate aceste avertismente, astfel că această secţie specială, în acest moment, funcţionează. Tot această majoritate, printr-o serie de modificări nocive ale legilor justiţiei, este direct responsabilă pentru generarea conflictului care există acum în rândul magistraţilor. PSD-ALDE a construit de la bun început un discurs anti-justiţie şi a făcut demersuri concrete pentru revocarea din funcţie a procurorului-şef al DNA şi a procurorului general al României, mai nou, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reclamând, de asemenea, presiuni şi interferenţe. Atenţionez majoritatea PSD-ALDE să înceteze să mai facă şi alţi paşi înapoi care să îndepărteze România de parcursul său european, ca stat democratic consolidat. Este imperativ ca PSD-ALDE să pună în aplicare cu celeritate opiniile Raportului Comisiei de la Veneţia şi recomandările cuprinse în Raportul Comisiei Europene privind MCV, astfel încât independenţa justiţiei şi lupta anticorupţie să nu fie afectate, iar fundaţia democratică a statului român să nu fie periclitată”, mai spune Iohannis.
El punctează că lupta anticorupţie va continua în România, în ciuda oricăror „eforturi agresive ale celor care îşi doresc să controleze justiţia şi să îngenuncheze statul de drept”.
„Ca preşedinte, voi acţiona şi mai departe pentru menţinerea statutului pe care România şi l-a câştigat cu mari sacrificii, de ţară în care instituţiile sunt puternice, dar sunt puternice prin aplicarea corectă a legii, nu prin abuzuri”, conchide şeful statului.