Lupta dintre Președintele Klaus Iohannis și premierul Dăncilă continuă să afecteze întreaga țara. Viorica Dăncilă îl acuză pe șeful statului că examenul de rezidențiat a fost amânat din cauză că acesta refuză să numească miniștrii interimari. Pe de altă parte Iohannis o acuză pe Dăncilă că refuză să ceară aprobarea parlamentului pentru propunerile pe care aceasta le face.
„Acțiunile premierului Dăncilă generează grave blocaje cu consecințe negative pentru români. Insistența cu care prim-ministrul Viorica Dăncilă refuză să solicite acordul Parlamentului pentru un nou Guvern generează gravul blocaj în care se adâncesc instituțiile statului român. Cu fiecare zi, se văd noi consecințe negative majore, ultimul exemplu fiind organizarea examenului de rezidențiat.
Prin recenta sa decizie, Curtea Constituțională a statuat în mod clar că, odată cu ieșirea ALDE de la guvernare, Președintele României poate numi miniștri titulari numai cu aprobarea prealabilă a Parlamentului. Nici nu era nevoie de o decizie a CCR pentru a se constata evidența necesității de a respecta un articol din Constituție. Dacă ar fi acționat cu bună-credință și ar fi dorit cu adevărat să evite orice blocaje, doamna Dăncilă ar fi trebuit, așa cum i-am cerut, să meargă în Parlament și să obțină validarea pentru noul său Guvern”, susţine Klaus Iohannis într-un comunicat de presă.
„Dacă doamna Dăncilă nu înțelege nici acum sensul deciziei Curții Constituționale, îi mai explic încă o dată, în mod public: este fără echivoc faptul că, pentru numirea unui ministru titular la educație, premierul trebuie să se prezinte în Parlament.
Prin solicitarea adresată astăzi, prim-ministrul practic îmi cere să încalc Legea fundamentală forțând instituirea unui al doilea interimat succesiv la Ministerul Educației Naționale, în condițiile în care pentru acest portofoliu domnul ministru Daniel Breaz a exercitat această funcție timp de 45 de zile, durată maximă permisă de articolul 107 din Constituție. La acest moment, singura autoritate competentă să se exprime cu privire la demersurile prim-ministrului și activitatea Guvernului rămâne Parlamentul, iar, din această perspectivă, dezbaterea moțiunii de cenzură reprezintă cadrul cel mai adecvat”, a mai spus şeful statului.
Președintele României susține întârzierea examenului de rezidențiat este caracteristic guvernării PSD și că reprezintă o lipsă de respect față de „absolvenții de medicină și față de profesia medicală în general”.
În plus, amânarea concursului de rezidenţiat 2019 „arată incapacitatea actualei guvernări de a organiza admiterea la rezidențiat și de a gestiona resursa umană din sănătate, resursă vitală pentru buna funcționare a sistemului”.
„Lipsa de respect faţă de absolvenții de medicină și față de profesia medicală în general, faţă de pacient şi faţă de cetățean, este o caracteristică a Guvernului PSD. Organizarea rezidențiatului ar fi trebuit să se facă pe baza unei metodologii clare, iar Guvernul este cel care a întârziat nepermis de mult, ca în fiecare an, aprobarea acesteia. Mai mult, acest examen este îngreunat și întârziat suplimentar anual și de numeroasele etape birocratice.
Studenții au nevoie de predictibilitate și stabilitate și nu este normal ca pentru cel mai important examen din viața lor profesională să afle detalii cruciale, precum numărul de posturi disponibile sau data examenului, cu doar câteva săptămâni înainte. Amânarea examenului de rezidențiat, o etapă esențială care definește parcursul profesional al oricărui student la medicină, constituie o dovadă în plus a eșecului Guvernului PSD. Această situație, care denotă o delăsare jenantă în raport cu o temă de o asemenea relevanță pentru sistemul de sănătate, arată dimensiunile dezastrului unui guvern lipsit de competență și viziune.
În contextul în care foarte mulți dintre absolvenții programelor de medicină decid să părăsească țara, România are nevoie urgent de un nou guvern responsabil, care să îmbunătățească rapid acest proces”, mai precizează Klaus Iohannis.
Viorica Dăncilă i-a transmis președintelui Iohannis că îl propune pe Daniel Suciu pentru funcția de Ministru de Justiție, Gabriel Leș la Interne și pe Nicolae Hurduc la Educație
Mai mult, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a fost propus interimar la Ministerul Mediului, Niculae Bădălău ar urma să preia ca interimar Ministerul Energiei, Ştefan Oprea a fost propus interimar la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul, iar Alexandru Petrescu – vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României.
Vineri premierul Dăncilă făcea presiuni asupra președintelui pentru a pune în aplicare decizia CCR şi să semneze decretul de numire a unui nou ministru interimar la Educaţie.
Dăncilă susține că ministrul Sănătăţii a fost nevoit să amâne organizarea examenului de REZIDENŢIAT 2019 din cauză că Iohannis refuză numirea miniștrilor interimari.