Răsturnare de situaţie în cazul Caracal, după ce părinţii Alexandrei Măceşanu au refuzat luni să le predea autorităţilor cartea de identitate a fiicei lor. Se pare Ion Măceşanu a fost citat pentru o nouă audiere la DIICOT, iar în caz de neprezentare riscând aducerea cu mandat şi o amendă uriaşă.
Citaţia a fost trimisă de DIICOT luni, 2 septembrie 2019, tatăl Alexandrei Măceşanu urmând să fie audiat din nou la DIICOT – structura centrală, joi, 5 septembrie 2019.
„În caz de neprezentare nejustificată se dispune aducerea în baza unui mandat de aducere. Totodată, lipsa nejustificată a persoanei chemată să dea declaraţii, sau părăsirea fără permisiune ori fără un mtiv întemeiat a locului unde urmează a fi audiată, se sancţionează cu amenda judiciară de 250 la 5.000 lei“, se precizează în citaţie.
Documentul a fost emis, a precizat DIICOT într-un comunicat dat publicităţii marţi-seara, 3 septembrie 2019, după ce poliţişti judiciarişti şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane s-au deplasat la Dobrosloveni, la părinţii Alexandrei, solicitând cartea de identitate a fetei. Părinţii au refuzat să predea documentul şi au solicitat să consulte conţinutul expertizei genetice la care anchetatorii făceau referire în documentul prin care li se solicita părinţilor cartea de identitate.
„La data de 02.09.2019, procurorii DIICOT – Structura centrală au dispus, prin ordonanţă, predarea de către familia victimei M.A.M. a cărţii de identitate aparţinând minorei, în acest sens fiind delegaţi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova. Persoanele menţionate mai sus împreună cu un reprezentant al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Zonal Craiova – s-au deplasat la domiciliul părinţilor victimei minore, au adus la cunoştinţă acestora ordonanţa dispusă in cauză, precum şi concluziile raportului de expertiză genetică. Familia victimei a refuzat să predea cartea de identitate aparţinând victimei minore, motivând faptul că solicită să consulte conţinutul concluziilor respectivului raport. În acest sens s-a încheiat un proces verbal in care a fost consemnată poziţia părinţilor, iar în urma consultării ofiţerilor de poliţie judiciară cu procurorii de caz, s-a dispus citarea părinţilor victimei minore la sediul DIICOT – Structura centrală pentru a li se pune la dispoziţie concluziile documentului. Citaţia a fost emisă, părinţii victimei minore luând la cunoştinţă şi semnând în nume personal“, se arată în comunicatul DIICOT.
Astfel, tatăl Alexandrei urmează să ajungă la DIICOT joi, 5 septembrie 2019, audierea acestuia în calitate de parte civilă fiind programată pentru ora 10,00 dimineaţa.