”După ce am fost testată negativ de fiecare dată, inclusiv în fiecare zi începând de joi, luni dimineaţă am fost testată pozitiv pentru COVID-19 fără să am simptome”, a scris McEnany pe Twitter.
În timp ce preşedintele Donald Trump este în continuare internat în urma infectării cu noul coronavirus, purtătoarea sa de cuvânt a mai menţionat în postare că unitatea medicală a Casei Albe a stabilit că printre contacţii ei apropiaţi nu se numără ziarişti.
McEnany a susţinut joia trecută un briefing de presă la Casa Albă, cu numai câteva ore înainte ca Hope Hicks, o consilieră apropiată a lui Donald Trump, să fie testată pozitiv pentru COVID-19, puţin timp mai târziu preşedintele însuşi şi soţia sa, Melania, fiind la rândul lor testaţi pozitiv.
Despre starea de sănătate a lui Donald Trump
Șeful personalului Casei Albe a transmis că este optimist cu privire la externarea preşedintelui Donald Trump. Acesta a subliniat că echipa medicală urma să evalueze în cursul dimineții starea președintelui.
Mark Meadows a comunicat televiziunii Fox News că echipa medicală urma să evalueze în cursul dimineţii starea lui Trump, care „a continuat să se amelioreze”, conform agerpres.ro
„Suntem încă optimişti că el va putea să revină la Casa Albă mai târziu în cursul zilei de azi”, a adăugat acesta.
Ce spun medicii
Pe parcursul zilei, Donald Trump a trimis aproape 20 de mesaje prin Twitter, majoritatea despre alegerile prezidenţiale din noiembrie. Infectarea sa cu coronavirus a bulversat campania electorală.
Unele aspecte ale bolii preşedintelui sunt încă neclare. Medicii afirmă că saturaţia cu oxigen a sângelui lui Trump a scăzut de două ori, că i s-a administrat surplus de oxigen cel puţin o dată şi că a avut febră; ei nu au precizat însă temperatura. Medicul preşedintelui, Sean Conley, a afirmat că echipa medicală aşteaptă în continuare mai multe date despre starea plămânilor pacientului. Tratamentul de până acum a inclus un amestec de anticorpi, steroizi şi o cură de cinci zile cu medicamentul antiviral Remdesivir.