Sanders, în vârstă de 77 de ani, a făcut anunţul într-un interviu acordat postului public de radio din statul Vermont (nord-est), pe care îl reprezintă. „Am dorit să-i informez în primul rând pe locuitorii din Vermont”, a precizat el. 

În interviu, el s-a angajat ca în turneele sale electorale în America să susţină „valorile de care sunt mândri toţi locuitorii din Vermont – credinţa în justiţie, în comunitate, în politica la nivelul bazelor, în reuniunile publice”. 

Senatorul nu a ratat ocazia de a-l critica şi pe preşedintele Donald Trump, afirmând că este „rasist, sexist, homofob, xenofob”, un „mincinos patologic şi o ruşine pentru SUA” şi acuzându-l că „încearcă să-i divizeze pe americani”. 

 

Duminică, site-ul de informaţii Politico a indicat că Bernie Sanders a înregistrat un clip video prin care îşi anunţă candidatura, menţionând că data difuzării acestui clip nu a fost fixată. 

Senatorul din Vermont, un independent afiliat grupului democrat, este fostul rival al lui Hillary Clinton la alegerile primare democrate din 2016. Când a intrat în cursa democrată pentru învestitură în 2016, era un outsider, dar a reuşit să devină un contracandidat de înalt nivel pentru Hillary Clinton. Fosta Primă Doamnă a câştigat cursa democrată, fiind în cele din urmă învinsă de Donald Trump în alegerile prezidenţiale. 

În cursul campaniei din alegerile primare democrate din 2016, Sanders, care se prezintă ca un „democrat socialist”, a apărat ideea de asigurare de sănătate universală, de învăţământ superior gratuit şi un salariu minim orar de 15 dolari. 

Fost membru al Camerei Reprezentanţilor între 1990 şi 2006, Sanders a devenit ulterior senator, fiind reales ultima dată în noiembrie anul trecut, cu o marjă confortabilă. 

În jur de zece democraţi s-au lansat deja în cursa pentru alegerile prezidenţiale din 2020. Este aşteptată şi anunţarea candidaturii lui Joe Biden, fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama. 

Bernie Sanders rămâne popular în rândul democraţilor, dar unii membri ai partidului se întreabă dacă un alb septuagenar este candidatul de care au nevoie, notează AFP