Alertă la Centrala de la Cernavodă, după ce Unitatea 2 s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național. Motivul ar fi o disfuncționalitate la partea clasică, fără să fie afectată partea nucleară, anunță autoritățile într-un comunicat.
Anunț al Centralei de la Cernavodă
SN Nuclearelectrica SA a transmis că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat sâmbătă seara automat de la Sistemul Energetic Național (SEN), după apariția unei disfuncționalități în partea clasică a unității. Trebuie precizat că nu a existat niciun impact pe partea nucleară, conform unui comunicat de presă remis recent.
Specialiștii investighează problema de urgență
Specialiștii CNE Cernavodă se află în alertă și investighează în prezent cauza defecțiunii. Mai mult, lucrează la remedierea acesteia în vederea reconectarii Unității 2 la SEN.
Anunțul Nuclearelectrica
Nuclearelectrica SA a mai transmis că deconectarea automată a Unității 2 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând conform proiectului.
Deconectarea automată a Unității 2 precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător, mai transmite societatea.
Centrala de la Cernavodă, unică în România
Centrala nuclearoelectrică, numită și atomoelectrică, de la Cernavodă este unica de acest fel din România. În prezent funcționează unitățile I și II. Acestea produc împreună circa 20% din consumul de energie electrică al țării.
Planul inițial, datând de la începutul anilor 1980, prevedea construcția a cinci unități (reactoare). Unitatea I a fost terminată în 1996, are o putere electrică instalată de 706 MW și produce anual circa 5 TWh. Unitatea II a fost conectată la sistemul energetic național pe 7 august și funcționează la parametri nominali din luna septembrie, anul 2007.
Reactoarele nucleare de la Cernavodă utilizează tehnologia canadiană cunoscută sub acronimul CANDU. Apa grea, folosită drept moderator, a fost produsă la ROMAG PROD Drobeta-Turnu Severin.