Președintele Vladimir Putin a marcat sărbătoarea națională a Zilei Unității printr-o vizită în Crimeea, în timpul căreia a afirmat regiunea va fi întotdeauna parte a Rusiei, scrie euronews.com.

În 2014, Rusia a anexat peninsula Crimeea, care aparținuse Ucrainei, acțiunea fiind considerată de Occident ilegitimă, motiv pentru care au decis numeroase sancțiuni împotriva Moscovei.

În timp ce vizita Sevastopolul, portul care găzduiește flota Rusiei de la Marea Neagră, Putin a vorbit din nou despre anexarea peninsulei Crimeea.

„Țara noastră și-a recăpătat unitatea istorică. Această legătură vie și de neîntrerupt poate fi simțită în mod deosebit, desigur, aici, la Sevastopol, în Crimeea”, a spus Putin.

”Ei (cetățenii din Crimeea) sunt de-acum cu Rusia pentru totdeauna, deoarece aceasta este voința suverană, liberă și neîntreruptă a poporului, a întregului popor”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Ucraina, care consideră Crimeea „un teritoriu ocupat temporar” din 2014, a protestat față de vizita lui Putin la Sevastopol. Mai ales după ce, anul acesta, în septembrie, armata rusă a efectuat exerciţii militare în fosta peninsula ucraineană.

La manevre au participat sute de militari şi mai bine de o sută de unităţi şi echipament militar, precum şi ambarcaţiuni şi nave de sprijin din cadrul Flotei Mării Negre.

Ucrainenii și rușii sunt un singur popor

Nu ar fi prima dată când Putin face referire la apropierea dintre Rusia și Crimeea. În iunie, aflat la cea de-a 18-a conferință anuală cu publicul, liderul de la Kremlin a vorbit despre tensiunile dintre Kiev și Moscova, subliniind că ucrainenii și rușii sunt un singur popor, notează Reuters.

Prilej pentru marșuri anti-imigranți ale naționaliștilor ruși

Ziua Unității Naționale a devenit și un prilej pentru marșuri anti-imigranți ale naționaliștilor ruși, dar autoritățile de la Moscova au interzis ca acestea să aibă loc în capitala Rusiei în acest an.

Aproximativ 20 de persoane au fost reținute în timp ce încercau să se adune într-o stație de metrou din Moscova, la o demonstrație naționalistă, potrivit OVD-Info, un grup care monitorizează demonstrațiile politice și arestările.