Situație tensionată la granița României! Ciocnirile și confruntările s-au intensificat

Un soldat ucrainean  a fost rănit mortal, în timp ce altul a fost spitalizat după ce au fost loviţi duminică de schije când separatiştii au lansat grenade asupra poziţiilor ucrainene, a declarat armata într-un comunicat, preluat de afp.com

Noile incidente au avut loc odată cu apropierea negocierilor de pace programate online în cursul serii între consilierii şefilor de stat ucrainean, rus, german şi francez.

Președintele speră că discuţiile vor duce la reluarea armistiţiului pe front

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că speră că discuţiile vor duce la reluarea armistiţiului pe front, la sfârşitul unui summit organizat vineri cu omologul său francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel.

După o încetare a focului în mare parte respectată în a doua jumătate a anului 2020, confruntările s-au intensificat între Kiev şi separatiştii proruşi în Donbas.

Ucraina a raportat treizeci de soldaţi ucişi pe front în acest an faţă de 50 pentru întreg anul 2020. Separatiştii au anunţat la rându lor că aproximativ douăzeci de combatanţi au fost ucişi din ianuarie.

Simultan, tensiunile au crescut cu Rusia, care în ultimele săptămâni a desfăşurat zeci de mii de soldaţi în apropierea frontierei ruso-ucrainene, ridicând temeri privind o operaţiune militară de amploare.

Uniunea Europeană a deplâns luni, prin vocea şefului diplomaţiei sale, creşterea tensiunilor cu Rusia, considerând „foarte periculoasă” situaţia de la frontierele cu Ucraina.

Amplu considerată susţinătoarea din punct de vedere militar şi politic a separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, Moscova asigură că „nu ameninţă pe nimeni”, în timp ce denunţă „provocările” ucrainene.

Războiul din Donbas a făcut peste 13.000 de morţi şi aproape 1,5 milioane de persoane strămutate de când a început acum şapte ani în urma anexării de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea.

Sursă foto: Dreamstime