Este alertă la granița cu România. Autoritățile vor să declare stare de urgență. Situația este critică iar premierul acestui stat face declarații cutremurătoare. Parlamentul a fost convocat vineri la ora 10.00 pentru a institui stare de urgență, la solicitarea Guvernului, ca urmare a crizei gazelor.
Situația critică din Republica Moldova cauzată de lipsa gazelor provoacă autoritățile să ia o decizie radicală. Autoritățile urmează să declare vineri starea de urgență. Premierul Natalia Gavrilița a acuzat Gazprom că nu se ține de cuvânt și că nu furnizează volumul necesar.
Legea privind regimul stării de urgență, de asediu și de război presupune, între altele, că „ Starea de urgență se declară la propunerea Președintelui Republicii Moldova sau a Guvernului” și că „(art.18) (1) Starea de urgență poate fi instituită pe o perioadă care nu va depăși 60 de zile”.
Starea de urgență va fi institută ca urmare a eșecului negocierilor cu Gazprom în privința contractului de furnizare a gazelor naturale și a reducerii volumului livrărilor din partea concernului rus. Acest anunț a fost făcut vineri dimineață de premierul Natalia Gavriliță, potrivit Radio Chișinău.
Parlamentul a fost convocat vineri la ora 10.00 pentru a institui stare de urgență în R. Moldova, la solicitarea Executivului, ca urmare a crizei gazelor.
Gazprom nu se ține de cuvânt
Premierul Republicii Moldova, Nataliei Gavrilița, a arătat că deficitul de gaz pe piața internă este de 16 milioane de metri cubi, iar presiunea în țevi e la limita critică. Oficialul a explicat că în urmă cu o zi, la Moscova, în urma negocierilor privind livrarea de gaze naturale, situația s-a mișcat din loc. Cu toate acestea, a avertizat premierul, nu există încă o certitudine.
„Gazprom nu se ține de cuvânt, nu furnizează volumul necesar de gaze naturale. Am decis să achiziționăm gaze naturale din alte surse, dar pentru realizarea unui plan de acțiuni este necesar să asigurăm anumite condiții. Astăzi la ședința Comisiei Situații Excepționale se va solicita instituirea stării de urgență în țară”, a arătat premierul Gavrilița.
Șeful Guvernului a explicat că situația de urgență e necesara ca să fie oferite surse necesare din bugetul de stat companiei Energocom, care va cumpăra gaz la preț de piață.