Viktor Orbán, considerat cel mai bun aliat al lui Putin în Uniunea Europeană (UE) susține că o întoarcere a republicanului Donald Trump la Casa Albă ar facilita pacea între Rusia și Ucraina. Anunțul venit din Ungaria este teribil.
Orbán, considerat cel mai bun aliat al lui Putin în Uniunea Europeană (UE), a reiterat că sancțiunile comunitare împotriva Rusiei sunt „catastrofale” în efectele lor.
Premierul Ungariei, ultranaționalistul Viktor Orbán, a criticat, marți, acțiunile președintelui Statelor Unite, Joe Biden, faţă de Kremlin și a afirmat că o întoarcere a republicanului Donald Trump la Casa Albă ar facilita pacea între Rusia și Ucraina.
„Președintele (Joe Biden) a mers prea departe când a spus lucruri despre președintele rus Vladimir Putin care fac imposibilă negocierea păcii. Speranța pentru pace se numește Donald Trump”, a spus Orbán la un eveniment la Berlin, citat de ziarul digital maghiar „Hvg”. „Nu trebuie făcută pace între Rusia și Ucraina, ci între SUA și Rusia”, a adăugat el.
Orban susține că realitatea puterii este alta
„Cine crede că acest război poate fi încheiat cu negocieri ruso-ucrainene nu trăiește în această lume. Realitatea puterii este alta”, a subliniat el.
Orbán a adăugat că nu are încredere doar în Trump, ci și în fostul cancelar german Angela Merkel, care în opinia sa ar fi putut preveni agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, dacă ea nu ar fi renunțat la putere.
„Ceea ce a făcut Angela Merkel în timpul crizei din Crimeea a fost o capodoperă”, a spus politicianul ungar, referindu-se la anexarea rusă a peninsulei ucrainene Crimeea în 2014.
Liderul Ungariei este de părere că sancțiunile împotriva Rusiei sunt catastrofale
Dacă războiul nu a izbucnit atunci s-a datorat eforturilor guvernului german condus de Merkel și care a reușit să „izoleze conflictul”, a asigurat el.
Orbán, considerat cel mai bun aliat al lui Putin în Uniunea Europeană (UE), a reiterat că sancțiunile comunitare împotriva Rusiei – la care țara sa a aderat până acum – sunt „catastrofale” în efectele lor, mai ales pentru declanșarea unei creșteri „până la cer” a prețurilor la energie.
Economiile europene riscă chiar să intre în default, a avertizat el. Șeful Guvernului Ungariei s-a întâlnit luni, la Berlin, cu cancelarul german, social-democratul Olaf Scholz, se arată în El Periodico.
Amintim că, anterior, premierul Viktor Orbán a susținut că se așteaptă ca războiul ruso-ucrainean să se prelungească. El a mai a apreciat, în Parlament, că economia mondială este amenințată de prăbușire, iar economia europeană este în pericol de colaps. Primul-ministru Ungariei a mai spus că Guvernul ungar este primul din Europa care va întreba oamenii despre sancțiunile impuse împotriva Rusei.