Pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a apărut joi seară, pe 9 martie, la televizor unde a vorbit despre presupusul atac terorist care ar fi fost dejucat în regiunea transnistreană, acuzând serviciile secrete din Ucraina. În replică, de la Kiev, Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Volodimir Zelenski, a avertizat că Rusia va mai încerca să destabilizeze situaţia din Republica Moldova, relatează presa de la Chişinău.

Vadim Krasnoselski: Ne vom adresa la ONU

Adresarea lui Vadim Krasnoselski către populaţie a durat 6 minute. Mesajul lui a fost difiuzat după un „film documentar” despre presupusul atentat terorist dejucat. Krasnoselski a făcut apel la calm şi a îndemnat localnicii să nu trateze cu ură refugiaţii ucraineni, chiar dacă a menționat că unii dintre cei care au pus la cale presupusul atentat s-au dat drept refugiaţi.

De asemenea, apretinsul lider din stânga Nistrului a anunţat că vor fi sesizate Consiliul de Securitate al ONU, OSCE şi partenerii din formatul de negociere „5+2, însă în alocuţiunea sa, Krasnoselski nu a menţionat nimic despre „partenerii din Rusia” ai regiunii, notează sursa citată.

Vadim Krasnoselski a spus că atentatul ar fi fost organizat în aşa fel încât să omoare nu doar lideri ai administraţiei de la Tiraspol, dar şi civili obișnuiți. O maşină ar fi urmat să explodeze într-un loc populat, situat în apropierea unei şcoli. „Se urmărea nu doar înlăturarea persoanelor cu funcţii înalte, se miza pe moartea în masă a oamenilor. În afară de asta, persoanele respective monitorizau video persoanele cu funcţii de răspundere. (…) La Bender a fost confiscată maşina care conţinea circa 8 kg de hexogen. Au fost reţinuţi şi unii suspecţi. Toţi au legături cu Serviciul de Securitate al Ucrainei şi sunt cetăţenii acestei ţări”, a declarat Vadim Krasnoselski.

El a precizat că i-a cerut responsabilului pentru „relaţii externe” să pregătească o declaraţie, pe care să o transmită instituţiilor internaţionale: „Ne vom adresa membrilor Consiliului de Securitate al ONU, avem formatul „5+2”, alte structuri, inclusiv OSCE, cărora le vom cere să facă lumină asupra situaţiei şi să ne asigure securitatea”, a afirmat aşa-zisul lider transnistrean.

Se doreşte inclusiv ca Ucraina să fie percepută negativ

Ucraina a respins acuzaţiile autorităţilor nerecunoscute de la Tiraspol şi a avertizat în privinţa unui „scenariu al Kremlinului”.

„Rusia nu va înceta să încerce să destabilizeze situaţia din Republica Moldova”, a spus Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Volodimir Zelenski. El a relatat că prin propagandă, se urmăreşte „intimidarea populaţiei”.

„Dacă propagandiştii ruşi din Transnistria au vrut să fie nominalizaţi la premiul Zmeura de Aur, cu siguranţă au ratat termenul-limită de depunere a candidaturilor. Totuşi, oricât de ridicole ar fi anunţurile despre „rapoarte” care dezvăluie „atacuri teroriste ucrainene”, concluzia este evidentă: Rusia nu va înceta să încerce să destabilizeze situaţia din Moldova”, a declarat Podoliak, pe Instagram, potrivit TV8.md.

Acesta a subliniat că se doreşte inclusiv ca Ucraina să fie percepută negativ. „Direcţia principală este intimidarea populaţiei locale cu ameninţarea ostilităţilor şi de a prezenta în mod negativ Ucraina ca o potenţială sursă de pericol”, a menţionat oficialul.