Republica Moldova, țara care a fost grav afectată de invazia militară rusă împotriva Ucrainei, este, conform Constituției, un stat neutru. Totuși, liderii de la Chișinău au vorbit deschis despre o eventuală aderare la Alianța Nord-Atlantică (NATO), însă, orice decizie în acest sens, va fi luată doar pe cale democratică.
Invazia militară rusă asupra Ucrainei a determinat Republica Moldova să se gândească dacă trebuie să renunțe la neutralitate consacrată prin Constituție și să adere la o alianță militară „mai mare”, a informat Politico.
Renunțarea la neutralitate va avea loc doar pe cale democratică
Întrebată despre o potențială aderare a Republicii Moldova la NATO, președintele Maia Sandu a spus într-un interviu pentru sursa citată că țara sa încă analizează următorul său pas în acest sens.
„Acum există o discuție serioasă… despre capacitatea noastră de a ne apăra, dacă o putem face singuri sau dacă ar trebui să facem parte dintr-o alianță mai mare.”, a declarat lidera de la Chișinău.
„Și dacă ajungem, la un moment dat, ca națiune, la concluzia că trebuie să schimbăm neutralitatea, acest lucru ar trebui să se întâmple printr-un proces democratic”, a mai spus Maia Sandu.
Maia Sandu a avut grijă să nu menționeze NATO, alianța militară blamată cu regularitate de președintele rus Vladimir Putin, care a încercat să destabilizeze conducerea pro-UE al Republicii Moldova.
Chiar dacă țara vecină nu este membră a NATO, aceasta cooperează cu Alianța Nord-Atlantică și contribuie la forța de menținere a păcii condusă de NATO în Kosovo.
Maia Sandu, alături de alți lideri, s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la New York, în timpul Adunării Generale a Națiunilor Unite din septembrie 2022.
Șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu, a participat la reuniunea NATO din decembrie de la București, acest lucru fiind pentru prima oară când un ministru de Externe moldovean participă la o ședință ministerială a NATO. La acea întâlnire, aliații au reiterat sprijinul pentru Moldova, inclusiv prin pregătirea forțelor de apărare moldovenești, a relatat sursa citată.
Republica Moldova este afectată de conflictul de la graniță
România, țară membră NATO, este, de asemenea, dornică să sporească cooperarea militară cu Republica Moldova. Cel mai mare obstacol în ceea ce privește aderarea Moldovei la Alianța Nord-Atlantică este prezența armatei ruse în regiunea separatistă Transnistria.
Totuși, Republica Moldova se află într-un context geopolitic periculos, aproape de conflictul care a început în urmă cu aproape un an în Ucraina. Săptămâna trecută au fost găsite din nou resturi de rachete, în nordul țării. Atacurile împotriva infrastructurii energetice din Ucraina a lăsat și Moldova în beznă.
Moldova trebuie să joace un rol delicat, pe de o parte să rămână fidelă traiectoriei sale pro-occidentale și UE, pe de altă parte, să nu supere Rusia până la punctul în care ar putea folosi forța militară. Moscova a avertizat în repetate rânduri Republica Moldova cu privire la cooperarea militară cu Occidentul, considerând fostul stat sovietic sub sfera sa de influență, a arătat sursa menționată anterior.