O propunere legislativă legată de criza coronavirusului, ce a fost trimisă spre vot Parlamentului de la Budapesta, i-ar oferi premierului ungar Viktor Orban „puteri nelimitate”, a avertizat vineri, de la Geneva, Biroul ONU pentru Drepturile Omului, transmite DPA.
Dictatură la granița României
Proiectul de lege, care va fi supus votului la începutul săptămânii viitoare, a fost conceput să stopeze epidemia şi să asigure cadrul necesar pentru gestionarea urmărilor acestei crize.
„Legea pare să-i confere guvernului, practic, puteri nelimitate de a conduce prin ordonanţe şi de a ocoli forul legislativ, fără a propune o dată clară la care aceste prerogative excepţionale vor înceta”, a spus un purtător de cuvânt al ONU, Rupert Colville, într-o conferinţă de presă.
Conform ONU, dreptul internaţional permite doar legi de urgenţă ce sunt limitate la perioada în care se produce o criză. Un alt motiv de îngrijorare cu privire la această lege este că îi va condamna la închisoare pe cei care vor răspândi informaţii false despre modul în care guvernul se va ocupa de ieşirea din criza epidemică. Astfel, legea ar putea avea importante efecte împotriva libertăţii de expresie în Ungaria, potrivit purtătorului de cuvânt al ONU.
Secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, i-a transmis premierului Viktor Orban o scrisoare în cursul acestei săptămâni, în care avertizează asupra riscului unei „stări de urgenţă nelimitate şi necontrolate”.
Viktor Orban a anunţat vineri că Ungaria va impune o serie de restricţii de circulaţie a persoanelor pentru a încetini răspândirea coronavirusului. Astfel, începând de sâmbătă dimineaţă, cetăţenii şi rezidenţii ungari vor avea voie să-şi părăsească domiciliile doar pentru a merge la muncă, pentru a cumpăra alimente şi medicamente, precum şi pentru alte câteva activităţi considerate esenţiale.
Atunci când se vor afla în afara locuinţei, toţi oamenii vor trebui să respecte distanţa socială. Aceste restricţii sunt anunţate pentru o perioadă de două săptămâni, până la data de 11 aprilie.
Până vineri în Ungaria s-au înregistrat 300 de cazuri de infecţii confirmate cu noul coronavirus şi 10 decese, conform Agerpres.