Un fost director CIA a venit cu o serie de informații esențiale privind amenințările pe care Vladimir Putin le-ar putea face la adresa României. O serie de informații importante au fost oferite în emisiunea Sinteza Zilei, moderată de Mihai Gâdea.
Un fost director CIA, generalul David Petraeus, a vorbit, în cadrul unui interviu la Antena 3 CNN, despre planurile lui Vladimir Putin cu privire la România. De asemenea, acesta a vorbit și despre amenințările nucleare venite de la Moscova.
Alertă la granițele României? Cea mai mare amenințare a lui Putin pentru români. Un fost director CIA a anunțat
Generalul David Petraeus, fost director CIA, a discutat cu jurnalistul Mihai Gâdea despre situația războiului din Ucraina și cum ar putea escalada el și în țara noastră. Totuși, fostul oficial american spune că, în prezent, nu vede vreun risc uriaș la adresa României.
„Ultimul lucru de care are acum nevoie Putin este un război mai mare. Ultimul lucru de care are nevoie este un răspuns global care ar urma după folosirea armei nucleare oriunde, inclusiv de exemplu în Marea Neagră.
Și cred că Putin a fost convins de liderii occidentali că asta ar fi o decizie îngrozitoare, greșită, și că rezultatul ei ar fi că ar pune Rusia într-o situație mai proastă decât cea în care deja este”, a transmis David Petraeus în interviul acordat lui Mihai Gâdea la Antena 3 CNN, în emisiunea Sinteza Zilei.
Acesta a adăugat că Putin va avea mereu ceva de pierdut dacă continuă invazia, iar la un moment dat va fi obligat să pună capăt acestui război.
„Totdeauna mai are ceva de pierdut. Poate să-și piardă viața, poate să-și piardă funcția. Își poate pierde sprijinul celor din jurul lui, sprijinul oamenilor, al poporului. Toate acestea există acolo ca opțiuni și sunt luni sau poate ani de zile la distanță de lupte grele, de mai multe sancțiuni.
Ucrainenii vor lupta în continuare. Infrastructura va fi distrusă în Ucraina, dar la un moment dat cred că rușii și Putin vor trebui să înțeleagă că trebuie să pună capăt acestui război”, a adăugat el.
Toată industria din Rusia este afectată
Rușii sunt disperați, mai spune generalul american, care transmite că toate industriile din această țară sunt afectate, iar problemele privind fluxurile de aprovizionare sunt foarte mari.
Mai mult, acesta a explicat că rușii au ajuns să cumpere mașini de spălat pentru a le scoate cipurile, în condițiile în care exportul de microcipuri către Rusia a fost stopat încă de la începutul invaziei din Ucraina.
„Țineți cont că situația cu sancțiunile economice și tot ceea ce continuă să crească și sectorul nu reușește să facă față și toate industriile sunt afectate, sunt amenințări la adresa fluxurilor de aprovizionare. Încă de la început am oprit exportul de microcipuri către Rusia, ceea ce este foarte grav. Se spune că Rusia e disperată, a cumpărat mașini de spălat și le-a scos microcipul, ceea ce este un mod efectiv neeficient de a face rost de cipuri.
Deci au multe provocări și ei încă n-au ajuns la această concluzie, că această situație este ireversibilă și vor continua să piardă. Și trebuie să recunoască la un moment dat. Ei vor înțelege că trebuie să-și retragă forțele, așa cum se întâmplă acum cu Herson”, a mai completat fostul director CIA.