Semnal de alarmă de la Sindicatul Naval Constanța. Este alertă maximă în Marea Neagră. Sursa citată le recomandă tuturor navigatorilor români să evite zonele de conflict și porturile din Ucraina.

Sindicatul precizează că în nordul Mării Negre toate porturile ucrainene se află în zona de război, drept urmare acea zonă trebuie ocolită, în contextul în care riscul la care se expun cei prezenți acolo este unul destul de mare.

Totodată, Sindicatul Naval Constanța menționează că persoanele care se aflau în porturile din țara vecină au fost repatriate de urgență, pentru a nu fi puse în pericol.

Avertisment pentru navigatorii din Marea Neagră

„Ca urmare a acestei desemnări de război a respectivelor zone, navigatorii au dreptul de a coborî de la navă, de a nu sta pe navă, de a nu sta pe zona aceea decât dacă doresc”, a precizat Adrian Mihălcioiu, președintele Sindicatul Naval Constanța.

În același timp, sursa citată menționează că autoritățile iau măsuri de urgență pentru protejarea celor aflați în zone de conflict.

Amintim faptul că avertizarea făcută de Sindicatul Naval Constanța vine în contextul în care războiul din Ucraina se amplifică de la un moment la altul. Totodată, trebuie menționat și faptul că, la începutul lunii, trei marinari români au fost blocați pe o navă aflată într-un port ucrainean la aproape 30 de kilometri de Odesa.

Aceștia au trecut prin momente fără precedent în contextul în care la data la care a început invazia Ucrainei, aceștia urmau să plece acasă.

Trei români, blocați pe o navă

„Suntem 3 români, am ajuns pe 17 aici. Eu, un grec și un filipinez trebuia să ne debarcăm, pe 24 aveam bilete de avion, seara”, declarau aceștia în urmă cu două săptămâni.

În tot acest timp, lupta din Ucraina continuă. În urmă cu trei zile, Serhiy Bratchuk, un purtător de cuvânt al Cartierului General Operațional al Administrației Militare Regionale Odesa anunța că forțele armate ucrainene au lovit o navă de război a marinei ruse în Marea Neagră, relata Ukrinform.

„Vom distruge inamicul. O navă de război inamică în minus. Inamicul suferă pierderi. Bună treabă, băieți. Slavă Forțelor Armate”, a spus Bratchuk.

Pe de altă parte, cartierul general operațional nu a oferit detalii despre lovitura asupra navei de război inamice.

„Nu există încă nicio confirmare dacă a fost o navă de patrulare sau o barcă-rachetă, dar cu siguranță este o navă în minus”, a mai afirmat Serhiy Bratchuk.