Președintele Vladimir Putin nu este prea încântat de acțiunile Occidentului în Marea Neagră. Oficialul rus este de părere că acestea depășesc limitele în contextul în care au loc la doar 20 de kilometri de țara pe care o conduce.
Acțiunile țărilor occidentale în Marea Neagră depășesc limitele, a declarat, joi, președintele rus Vladimir Putin. „În ceea ce privește Marea Neagră, ultimele acţiuni depășește anumite limite: la o distanță de 20 km de frontiera noastră de stat zboară bombardiere strategice, care se știe că sunt dotate cu arme foarte serioase” – a declarat șeful statului rus, în timpul unei ședințe extinse a Colegiului Ministerului de Externe, potrivit Tass.
Rusia va reacţiona în mod adecvat la activitatea militară a NATO în apropierea granițelor sale – a subliniat președintele rus. „NATO a luat iniţiativa ruperii tuturor mecanismelor de dialog. Noi, desigur, vom reacţiona în mod adecvat la activitatea militară a membrilor NATO de-a lungul perimetrului granițelor ruse” – a adăugat Putin.
O atiutdine superficială
Liderul rus a subliniat că Rusia nu are nevoie de conflicte la granițele sale de vest. „Avertismente noastre (la adresa țărilor occidentale) din ultima perioadă se fac cunoscute și produc un anumit efect. A apărut o anumită tensiune acolo” – a declarat Vladimir Putin.
Potrivit afirmaţiilor președintelui rus, partenerii occidentali au o atitudine superficială în privinţa avertismentelor și declaraţiilor rusești despre limitele roșii.
„Da, ne exprimăm în mod constant îngrijorarea în legătură aceasta (în legătură cu acțiunile din Marea Neagră), vorbim despre limite roșii, dar înțelegem că partenerii noștri sunt diferiţi și, ca s-o spunem ușor, ne tratează toate avertismentele și declaraţiile despre limitele roşii foarte superficial” – a conchis Vladimir Putin.