Alertă la nivel european! Dezastru pentru România

România

România

Veşti proaste pentru România, potrivit ultimelor informaţii apărute la nivel european. Se pare că suntem din nou în fruntea ţărilor cu grave probleme economice. Teribil despre ce este vorba.

România a înregistrat, şi în iulie, cea mai mare rată anuală a inflaţiei din cadrul Uniunii Europene (UE), 4,1%, în creştere faţă de iunie (3,9%) şi de peste două ori mai mare decât media la nivelul UE, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat, transmise luni.

După România, cele mai mari rate ale inflaţiei le-au înregistrat, în iulie, Ungaria (3,3%), Slovacia şi Letonia (câte 3%), Olanda, Cehia şi Bulgaria (câte 2,6%).

Cele mai mici rate ale inflaţiei le-au înregistrat Portugalia (-0,7%), Cipru (0,1%), Italia (0,3%), Danemarca şi Grecia (câte 0,4%), Irlanda (0,5%).

Rata media la nivelul UE, în iulie, a fost de 1,4% (1,6% în iunie), iar la nivelul zonei euro a fost de 1% (1,3% în iunie).

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a crescut în iulie până la 4,12%, după ce scăzuse în iunie la 3,84%, în condiţiile în care combustibilii s-au scumpit cu 4,79% de la începutul anului, potrivit datelor publicate, în august, de Institutul Naţional de Statistică (INS).