Alertă la nivel european! Se rupe Uniunea Europeană! Discuțiile despre o nouă ieșire din UE iau amploare

Polonia

SURSA Foto: Dreamstime

Varșovia a contestat legislația Uniunii Europene, astfel că discuțiile despre „Polexit” au luat amploare. Decizia Curţii Constituţionale din Polonia, potrivit căreia legile autohtone au prioritate în faţa celor ale Uniunii Europene, a încins spiritele între membrii UE.

Decizia Curţii Constituţionale din Polonia a încins spiritele între membrii UE sâmbătă, după ce Ungaria, Franţa şi Germania şi-au exprimat poziţiile, scrie Euronews.

Verdictul instanţei poloneze de joi a atras o reacţie rapidă de condamnare din partea executivului UE. De asemenea și principalele partide din Parlamentul European au reacționat, un comentator spunând că este vorba practic de un „atac nuclear asupra ordinii juridice a UE”.

Decizia a amplificat temerile privind un eventual „Polexit”

Bruxelles-ul a fost susținut de Paris și Berlin într-o declaraţie comună în care au afirmat că „apartenenţa la Uniunea Europeană merge mână în mână cu aderarea deplină şi necondiţionată la valorile şi regulile comune”.

„Respectarea acestora este responsabilitatea fiecărui stat membru şi, prin urmare, bineînţeles, şi a Poloniei, care ocupă o poziţie cheie în Uniunea Europeană. Acesta nu este doar un angajament moral, ci şi unul legal”, au continuat cele două țări, reiterându-şi sprijinul pentru Comisia Europeană în calitatea sa de „gardian al tratatelor” care asigură respectarea legislaţiei europene.

Viktor Orban susține Polonia

Declaraţia miniştrilor de externe francez şi german, Jean-Yves Le Drian şi Heiko Maas, a fost făcută înainte ca premierul ungar Viktor Orban să semneze o rezoluţie guvernamentală prin care să salute decizia Curţii Constituţionale poloneze.

„Legile UE trbuie să aibă prioritate doar în domeniile în care UE are competenţe, iar cadrul pentru acest lucru este stabilit în tratatele fondatoare ale UE. Instituţiile UE sunt obligate să respecte identităţile naţionale ale statelor membre. Organismele naţionale de aplicare a legii, în special curţile şi tribunalele constituţionale, au dreptul de a examina domeniul de aplicare şi limitele competenţelor UE”, se arată în document.

Război privind legislația LGBT

Budapesta şi Varşovia poartă un război cu Bruxelles-ul în legătură cu legislaţia care vizează persoanele LGBT, presa independentă şi societatea civilă.

În Polonia, fostul prim-ministru şi principalul lider al opoziţiei, Donald Tusk, a făcut apel la populaţie să iasă duminică în stradă pentru a apăra apartenenţa ţării lor la blocul celor 27 de ţări.

Într-un mesaj pe Twitter, fostul preşedinte al Consiliului UE a scris: „Trebuie să salvăm Polonia, nimeni nu o va face pentru noi”.