Prețurile la produsele alimentare au atins cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, a anunțat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură.

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut influenţat de scumpirile la cereale şi uleiuri vegetale, transmite Reuters, citat de agerpres.

Luna septembrie cu cele mai mari prețuri

Food Price Index este un coș propriu care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. Acesta este publicat de FAO lunar.

În luna septembrie 2021, acest indice a crescut până la 130 puncte, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna septembrie 2011, cu 1,2% peste nivelul înregistrat în luna august a acestui an şi cu 32,8% mai mare decât în luna septembrie 2020. În ultimul an preţul materiilor prime agricole a crescut semnificativ ca urmare a unor recolte mai mici dar şi a cererii mari venită din China.

Cauza creșterii prețurilor, avansul prețurilor la cereale

Creşterea din ultima lună a fost stimulată în primul rând de avansul preţurilor la cereale, care au înregistrat o creştere de 2% comparativ cu luna august. În interiorul acestei categorii, preţurile la grâu au fost în frunte, cu un avans de 4% comparativ cu luna august şi un avans de 41% comparativ cu luna septembrie a anului trecut, din cauza unor disponibilităţi limitate la export pe fondul cererii puternice.

„În rândul cerealelor importante, grâul va fi în centrul atenţiei în săptămânile următoare în condiţiile în care cererea trebuie să fie testată în raport cu creşterea rapidă a preţurilor”, a declarat economistul şef al FAO, Abdolreza Abbassian.

Uleiul vegetal, tot mai scump

Preţul uleiurilor vegetale a crescut cu 1,7% în luna septembrie comparativ cu luna august şi cu aproximativ 60% în ritm anual, în principal ca urmare a majorării cotaţiilor la uleiul de palmier, în contextul unei cereri robuste de importuri la nivel global şi a îngrijorărilor cu privire la posibilitate ca deficitul de mână de lucru să afecteze producţia în Malaezia.

Producția de cereale, inferioară consumului gobal

FAO a dat publicităţii şi un set de noi estimări cu privire la producţia mondială de cereale în 2021, prognozând un maxim istoric de 2,800 miliarde de tone. Cu toate acestea FAO estimează că producţia va fi inferioară consumului global, care va fi unul de 2,811 miliarde tone, în condiţiile în care FAO şi-a majorat estimările privind cantităţile de grâu ce vor fi utilizate ca nutreţ pentru animale.

FAO crede că în prezent ca o cantitate de 776,7 milioane de tone de grâu să fie recoltate în 2021, în condiţiile în care producţiile mai mari din Europa de Est şi Australia au compensat diminuarea producţiei în Canada şi Federaţia Rusia.