Alertă la pompă: Se scumpește benzina? Este dezastru la început de an

Este alertă printre români! În loc să aibă parte de un început de an liniștit, aceștia se pot confrunta cu mari probleme dacă ceea ce tocmai s-a aflat se va și concretiza. Mai exact, este vorba de mărirea prețului la carburanți.

Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a luat o decizie bombă în ultima zi a anului trecut. Mai exact, pe 31 decembrie au fost aprobate noile tarife majorate cu 4% pentru transportul prin Sistemul național de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului. Informația a fost dată publică printr-un comunicat al companiei Conpet, operatorul sistemului, scrie News.ro.

Majorarea tarifelor de transport ar putea avea efect asupra prețului la pompă dacă costul suplimentar este decis să fie transmis consumatorilor. Conpet Ploiești este controlată de stat cu o participație de 58,71% din capitalul social.

Unde și cu cât a crescut

Hotărârea a fost luată după ce ministrul Finanțelor a majorat accizele la carburanți. Cu doar o zi înainte, președintele Klaus Iohannis promulgase legea prin care se elimină supraacciza la carburant.

„Conpet SA Ploiesti informează investitorii că în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.1056/31.12.2019 a fost publicat Ordinul A.N.R.M. nr.427/16.12.2019 care modifică Ordinul nr.13/2010 pentru aprobarea tarifelor de transport prin Sistemul Național de Transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului. Prin Ordinul nr.427/16.12.2019 sunt aprobate noile tarife de transport prin Sistemul Național de Transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului, aplicabile începând cu data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 31.12.2019”, arată compania în comunicatul remis vineri Bursei de Valori București.

Pentru activitatea subsistemului țară tariful a crescut de la 84,37 lei/tonă la 87,53 lei/tonă (4%), în timp ce pentru activitatea subsistemului import s-a aprobat modificarea tarifelor de transport pentru rafinăriile Arpechim, Bazinul Ploiești și Petromidia, astfel:

– pentru rafinăriile din Bazinul Ploiești (Petrobrazi și Lukoil) tariful a crescut de la 38,00 lei/tonă la 39,50 lei/tonă pentru tranșa mai mică de 120 mii tone/lună si de la 16,00 lei/tonă la 17,00 lei/tonă pentru tranșa mai mare de 120 mii tone/lună;

– pentru rafinăria Petromidia tariful a crescut de la 14,00 lei/tonă la 15,00 lei/tonă pentru tranșa mai mică de 120 mii tone/lună și de la 12,00 lei/tonă la 12,85 lei/tonă pentru tranșa mai mare de 120 mii tone/lună.