Se schimbă legea! Funcționarii care vor refuza în mod nejustificat să emită autorizații de construire sau certificate de urbanism vor fi amendați drastic. Astfel, propunerea există într-un proiect de act normativ ce a primit deja votul decisiv al deputaților și, pentru a se aplica, mai are nevoie de semnătura șefului statului și de publicarea în Monitorul Oficial.
Dacă legea trece de Iohannis, funcționarii care nu emit, fără un motiv plauzibil, anumite acte solicitate de cetățeni vor putea fi sancționați cu amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei. Este vorba despre cei care trebuie să emită autorizații de construire/desființare ori certificate de urbanism în termenul legal.
Mai mult, inițiativa legislativă propune reducerea termenului de eliberare a documentelor de la 30 la 15 zile pentru certificatul de urbanism. Pentru autorizație de construire/desființare nu se schimbă nimic.
Potrivit Legii nr. 50/1991, autorizația de construire permite ridicarea sau renovarea, în mod legal, a unei construcții și trebuie semnată de președintele consiliului județean sau de primar, dar și de arhitectul-șef sau de persoana cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului din localitatea în care se face solicitarea.
Această autorizație se emite numai după ce se plătesc niște taxe și se obține și un certificat de urbanism, prin care se face cunoscut regimul juridic, economic și tehnic al imobilului care urmează a fi renovat sau al terenului pe care urmează să se construiască, caracteristicile zonei în care se află imobilul sau terenul și cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite.