Informații de ultimă oră de la ANPC. A fost demarat programul ”Academia Comisarilor Tineri” în urma căruia a fost controlat unul dintre cele mai cunoscute mall-uri din Capitală. Este vorba despre centrul comercial Sun Plaza, unde au fost acordate o serie de amenzi fără precedent.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început, sub genericul ”Academia Comisarilor”, o serie de ample acțiuni de control, în care comisarii începători au posibilitatea să se specializeze și să învețe meserie, în teren, de la președintele instituției, Horia Constantinescu, și directorul general Paul Anghel – inițiatorii programului.
”Seminarii pentru tinerii colegi, asta reprezintă proiectul “Academia comisarilor”. Trebuie să le arătăm mai noilor functionari ai ANPC, că aceasta trebuie să fie fermă, integră si să nu lase batiste pe țambal! Vor urma si alte actiuni similare!”, a spus Horia Constantinescu, președintele ANPC.
Astfel, pe 07.02.2022, echipe de control al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor București-Ilfov, coordinate de cei doi oficiali cărora li s-a adăugat și vicepreședintele ANPC, Mihai Culeafă, au verificat modul în care 10 operatori economici care își desfășoară activitatea în centrul comercial Sun Plaza – dintre care 8 unități de alimentație publică, administrația mallului și hipermarketul Cora – respectă legislația în vigoare în domeniul protecției consumatorilor.
În urma acestor acțiuni, unităților de alimentație publică li s-au aplicat, până în acest moment, sancțiuni contraventionale în valoare de 117.000 lei și un avertisment, verificările nefiind încă finalizate.
Aceste sancțiuni au fost însoțite de măsuri complementare, care au constat în:
- oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a unei cantități de circa 540 kg produse alimentare în valoare de aproximativ 14.000 lei
- oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficientelor pentru 6 unități
- s-a propus închiderea temporară a unității pe o durată de cel mult 6 luni pentru 4 unități, între care și hipermarketul Cora din mall.
În ceea ce privește operatorii economici controlați, este vorba despre Hipermarket Cora și Administrația Mallului, dar și restaurantele:
- Dristor Kebab
- Uncle John
- Rustic
- Li Wu
- Taxim
- Imbiss Grill
- Golden Woks
- Lebanese Food
Ce nereguli au descoperit comisarii ANPC
Referitor la neregulile descoperite, potrivit ANPC, este vorba despre următoarele aspecte:
– Prezența unui strat de praf gros pe elicele sistemului de răcire al congelatorului în care erau depozitate alimente,
– Utilizarea unor spații de depozitare improprii și neigienizate, cu depuneri importante de rugină și praf
– Utiizarea unor vitrine frigorifice cu grad avansat de uzură, pline de rugină, praf și grăsime, cu vopsea exfoliate și neigienizate
– Existenta în spațiile de depozitare și agregate frigorifice a unor alimente fără date de identificare și caracterizare, astfel încât să se poată stabili conformitatea acestora,
– Folosirea unor frigidere deteriorate și neigienizate, cu rupturi si strat de praf, cu chederele de la uși deteriorate
– Utilizarea uleiului uzat pentru prăjire, cu culoarea modificată
– Necompletarea graficului pentru schimbul de ulei
– Decongelarea produselor la temperatura mediului ambiant,
– Utilizarea unor bureți de sârmă, pentru vase și a unor ustensile (cuțite) neprofesionale,
– Nerespectarea temperaturii de depozitare a preparatelor culinare calde, respectiv minimum + 60 grade Celsius,
– Lipsa informării referitoare la alergenii pe care îi pot conține produsele alimentare,
– Lipsa informării referitoare la produsele care provin din materii prime congelate,
– Sosurile folosite la prepararea produselor nu erau etichetate cu denumire si data durabilitatii minimale.