Alertă lângă România! Serbia și Kosovo, în prag de război

Alertă lângă România! Serbia și Kosovo se află în pragul unui nou război, iar Germania este gata să intervină.

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a dat asigurări că Germania monitorizează îndeaproape tensiunile dintre cele două țări.

„Urmărim cu atenţie situaţia şi vom reacţiona dacă va fi necesar”, a declarat el, făcând totodată un apel la dezescaladarea tensiunilor.

Pistorius nu a exclus o creştere a contribuţiei cu trupe germane la misiunea de pace a NATO din Kosovo KFOR, aşa cum a făcut şi Marea Britanie. Cu toate acestea, a precizat că în momentul de față, nu există planuri în acest sens. Ministrul a mai subliniat și că Germania va „putea acţiona foarte rapid” în cazul în care va fi nevoie.

Germania ar putea trimite soldați în cadrul misiunii KFOR

Marie-Agnes Strack-Zimmermann, președintele comisiei pentru apărare a Parlamentului german, a vorbit despre ideea de a trimite mai mulți soldați germani în cadrul misiunii KFOR. Aceasta a declarat pentru grupul media german RND că potrivit mandatului, „plafonul de personal este de 400 de soldaţi”.

În prezent, în KFOR servesc doar 85 de soldaţi din Germania, „aşa că, fără a fi necesară modificarea mandatului, mai este încă mult loc de îmbunătăţiri”, a afirmat Strack-Zimmermann.

KFOR este prezentă în Kosovo încă de la războiul din 1998-99 și rămâne principala instituţie responsabilă cu securitatea, cu 4.500 de militari din 27 de ţări.

Un purtător de cuvânt al Alianţei a anunțat duminică că aproximativ 600 de soldaţi britanici vor fi dislocaţi în Kosovo pentru a consolida prezenţa NATO în fosta provincie sârbă. Pe data de 24 septembrie, acolo a avut loc un atac armat.

Serbia a trimis trupe la granița cu Kosovo

Granița dintre Kosovo și Serbia este din nou pe un butoi cu pulbere, asta după ce Belgradul a trimis armata, inclusiv tancuri și armament greu. Situația este monitorizată de Statele Unite.

„Asistăm la o importantă desfăşurare militară sârbă de-a lungul graniţei cu Kosovo”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, John Kirby.

Inclusiv NATO a reacționat și a trimis forţe suplimentare pentru a aborda situaţia din Kosovo. Alianța Nord-Atlantică nu a dat informații privind forțele trimise în Kosovo. Și nici despre țările de proveniență.

Situația s-a inflamat încă de acum o săptămână. Duminica trecută, un grup de circa 30 luptători paramilitari sârbi s-a confruntat cu poliția kosovară. Luptele au avut loc în satul Banjska (Bajskë), în apropierea orașului Mitrovica și s-au soldat cu moartea a trei luptători sârbi şi a unui poliţist kosovar. Mai multe puteți citi aici.