Președintele Klaus Iohannis a primit astăzi o lovitură dură din zona politică de la care se aștepta cel mai puțin, un partid care la nivel oficial declară că îl susține pentru un nou mandat la Cotroceni. Un lider liberal recunoaște că cei care l-au votat în 2014 pe Iohannis sunt nemulțumiți de prestația acestuia.
Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, face apel la mobilizarea tuturor liberalilor pentru câştigarea alegerilor europarlamentare, care sunt un preludiu al prezidenţialelor din toamnă, în care Partidul Naţional Liberal îl susţine pentru un nou mandat pe actualul şef al statului, Klaus Iohannis.
„PNL trebuie să câştige alegerile europarlamentare! Nu atât pentru ele însele, deşi, desigur, este important cine reprezintă ţara la Bruxelles, ci mai ales în perspectiva alegerilor prezidenţiale. Acesta este motivul pentru care eu, un primar şi în plus preşedinte de filială PNL, sunt atât de preocupat de aceste alegeri”, arată Nicolae Robu, duminică, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Liderul liberalilor timişeni punctează că există concetăţeni care l-au votat pe Klaus Iohannis, dar sunt nemulţumiţi de prestaţia acestuia, aspect pe care-l cunoaşte însuşi şeful statului, dar o analiză „la rece” demonstrează că „Klaus Iohannis a reprezentat România cu demnitate, vertical, cu fruntea sus”.
„Vede oricine că este tratat cu respect peste tot. Cu el preşedinte, României nu i s-a întâmplat nimic rău. Dimpotrivă, România şi-a consolidat poziţia în Uniunea Europeană, dar extrem de important, mai ales în vremurile pe care le trăim, şi în NATO, şi în planul relaţiilor bilaterale. Aşadar, să rămânem alături de preşedintele Iohannis, să-l susţinem pentru un nou mandat, pentru binele României!”, afirmă Nicolae Robu.
Preşedintele PNL Timiş consideră că „meciul” numit „prezidenţiale” se joacă într-o mulţime de runde, europarlamentarele reprezentând doar una din ele, dar extrem de importantă.
„Desigur, un meci, oricare ar fi el, poate fi câştigat şi de la 0 – 1 şi chiar de la 0 – X, cu X mai mare decât 1, dar e mult mai uşor de la 1 – 0. Stimaţi colegi PNL-işti, haideţi să facem ca PNL, partidul susţinător – se întrevede unicul – al preşedintelui Klaus Iohannis, să intre în campania pentru prezidenţiale de la 1 – 0!”, este apelul lui Nicolae Robu.