Ministrul de Finanțe din Rusia a declarat miercuri că țara s-a pregătit pentru eventuale noi sancțiuni. Potrivit oficialului, vor fi redirecționate exporturile de energie către alte piețe. În plus, Anton Siluanov a precizat că rezervele valutare sunt suficiente și vor proteja economia țării.
Rușii sunt pregătiți să lase Europa fără gaz
Rusia ar fi pregătită să redirecționeze livrările către alte piețe în cazul în care noi sancțiuni occidentale ar viza sectorul său energetic, a declarat miercuri ministrul de finanțe Anton Siluanov, potrivit Reuters.
Siluanov nu a precizat cum își va redirecționa Moscova exporturile de energie, dar a spus că rezervele valutare ale Rusiei, Fondul Național de Avere și excedentul bugetar ar trebui să protejeze economia și băncile de orice posibilă lovitură a sancțiunilor.
Statele Unite și aliații săi iau în considerare noi sancțiuni, inclusiv împotriva celor mai mari bănci, a economiei și a sectorului energetic al Rusiei, cu posibile controale ale exporturilor, în cazul în care Moscova invadează Ucraina.
„Orice limitare a exporturilor ar duce la creșterea prețurilor. Iar dacă astfel de restricții vor fi aplicate, atunci creșterile de prețuri ar trebui să compenseze în mare măsură astfel de restricții”, a declarat Siluanov reporterilor, în condițiile în care bugetul Rusiei depinde în mare măsură de vânzările de energie atât către statele membre ale Uniunii Europene, cât și către țările din Asia.
În același timp, Anton Siluanov a spus că sancţiunile împotriva băncilor ruseşti ar fi „neplăcute” dar statul se va asigura că toate depozitele bancare, toate tranzacţiile, inclusiv cele în valută, sunt garantate.
„Slavă Domnului avem suficiente lichidităţi forex şi suficiente rezerve valutare. Avem un scut financiar sub forma rezervelor de aur şi valută, surplusului bugetar şi nivelului redus al datoriei”, le-a spus Siluanov jurnaliştilor.
Occidentul a impus deja sancțiuni la anexarea Peninsulei Crimeea în 2014
Rusia este supusă unor sancţiuni economice şi financiare încă din 2014, când Occidentul a încercat să pedepsească Moscova pentru anexarea Peninsulei Crimeea şi rolul său în conflictul militar din Ucraina. Aceste restricţii au determinat băncile şi companiile ruseşti să îşi reducă dependenţa de pieţele globale de obligaţiuni, în timp ce Rusia s-a concentrat pe refacerea rezervelor valutare şi dezvoltarea propriilor sale sisteme financiare, ca alternativă la SWIFT, Visa sau MasterCard.
Siluanov a insistat miercuri că Rusia va putea să facă trecerea la alte sisteme financiare dacă va fi exclusă din SWIFT. „Ne aşteptăm ca sistemul financiar al ţării să continue să se concentreze pe piaţa internă, în cadrul strategiei „Fortress Russia”, şi să facă progrese în ceea ce priveşte suveranitatea digitală şi fintech”, a apreciat şi Institute of International Finance.