Noile tulpini de COVID-19 pun presiune pe Europa, a doua cea mai afectată regiune de către virusul ucigaş după America. În aceste condiţii, dar şi după discursul îngrijorător al premierului Boris Johnson de vineri, Europa începe să se blindeze în faţa acestor noi ameninţări, scriu jurnaliştii spanioli de la Diario de Burgos.
Europa, a doua regiune cea mai afectată de Covid-19 după America, cu peste 31 de milioane de infecții și 689.000 de decese, își întărește măsurile privind mobilitatea și recomandă nici măcar să nu se vorbească în metrou, pentru a opri pandemia, agravată de proliferare de noi tulpini precum cea britanică și cea sud-africană.
Alarmele de pe continent s-au declanșat din nou sâmbătă, după ce premierul britanic Boris Johnson a admis vineri că există „dovezi” că varianta identificată în Anglia „este asociată cu un nivel mai ridicat de mortalitate”, pe lângă extinderea mai rapidă.
Între timp, documentele furate într-un atac cibernetic asupra Agenției Europene pentru a Medicamentului (EMA) și difuzate online arată că a făcut presiuni Comisia Europeană pentru a se da undă verde vaccinului Pfizer / BioNTech, înainte ca Statele Unite și Marea Britanie să facă asta, în decembrie, dar Bruxelles-ul neagă orice constrângere politică oamenilor de știință europeni.
Documentele dezvăluite nu îndepărtează nelămurirea cu privire la întrebarea dacă EMA a primit în cele din urmă răspunsuri la îndoielile sale, dar cert este că nu a dat undă verde companiei Pfizer mai devreme de 21 decembrie – Londra a dat aprobarea pe 5 decembrie, iar Washingtonul pe 11 decembrie – și întotdeauna a asigurat că toate întrebările vor primi un „răspuns”, scrie Diario de Burgos.
Regatul Unit
Asociația Medicală Britanică/ British Medical Association (BMA) a solicitat oficialilor din domeniul sănătății să reducă numărul de săptămâni dintre prima și a doua doză de vaccin Pfizer-BioNTch, considerând că prelungirea perioadei la „nu poate fi justificată” pentru a vaccina mai mulți oameni. Confruntat cu nivelul ridicat de infecții cu COVID-19 din Regatul Unit din cauza apariției unei noi tulpini de coronavirus în Anglia, autoritățile britanice au decis ca a doua doză de Pfizer-BioNTech să fie administrată la 12 săptămâni după prima, în loc de trei săptămâni, după cum recomandă producătorul și Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Potrivit ultimelor cifre oficiale, în Regatul Unit vineri s-au înregistrat 1.401 de noi decese cauzate de coronavirus.
Franţa
Cetățenii Uniunii Europene (UE) care călătoresc în Franța, începând din această duminică, trebuie să se izoleze timp de șapte zile, la sosirea în țară, după ce prezintă un test PCR negativ, iar la finalul carantinei va fi necesar să facă încă unul. Călătorii care sosesc cu mașina sau cu trenul sunt exceptați. Ministerul de Externe precizează, de asemenea, că „toți pasagerii trebuie să depună o declarație că nu au simptome” de Covid-19, că nu au fost în contact cu un caz confirmat în cele 14 zile anterioare călătoriei și că sunt de acord să se izoleze timp de șapte zile, la sosirea în țară, și să repete testul după perioada respectivă.
În plus, Academia Franceză de Medicină îi sfătuiește pe utilizatorii transportului în comun ca, pe lângă purtarea măștii, să se abțină de la a vorbi la telefon, pentru a evita contagierea, și susține eficiența măștilor textile, în ciuda faptului că executivul a descurajat utilizarea lor. „Faptul că toată lumea poartă măști este mult mai important decât este calitatea lor, deoarece ideea este de a se evita efectul de proiecție”, au adăugat specialiștii, precizând că importantă este utilizarea corectă a acestui accesoriu sanitar, acoperind nasul și gura. Vineri, autoritățile sanitare au înregistrat 23.292 de cazuri noi de coronavirus și 323 de decese în Franța (și au deja peste 72.300 din martie).
Norvegia
Guvernul norvegian a decretat, sâmbătă, închiderea activității economice și a vieții publice din Oslo, pentru o săptămână, din cauza unui focat cu tulpina britanică de Sars-CoV2. Măsurile, care afectează zece municipalități din regiunea capitalei norvegiene, vor fi în vigoare inițial de la ora 11.00 GMT de astăzi, până la data de 31. Autoritățile recomandă, de asemenea, evitarea vizitelor, a deplasărilor inutile, și îndeamnă lumea să lucreze de acasă , completând un pachet de măsuri mai dur decât cel implementat în primăvara trecută, la începutul pandemiei. „Este o situație foarte gravă și trebuie să facem tot ce putem pentru a opri focarul.
Să sperăm că toată lumea va fi implicată în această enormă demonstrație de forță pentru a învinge mutația”, a declarat ministrul Sănătății, Bent Høie, într-o conferință de presă. Norvegia este una dintre țările cel mai puțin afectate de pandemie din Europa, cu 60.259 de cazuri și 544 de decese (10,24 la 100.000 de locuitori), potrivit Universității Johns Hopkins din SUA.
Germania
Autoritățile sanitare germane au raportat 16.417 noi infecții cu coronavirus în ultimele 24 de ore, în timp ce numărul de decese a crescut la 879, potrivit datelor de la Institutul Robert Koch (RKI) de virologie, actualizate la miezul nopții trecute. Cazurile pozitive, de la prima contagiune anunțată în țară la sfârșitul lunii ianuarie a anului trecut, totalizează 2.122.679, iar cel al deceselor, 51.521.
Numărul de pacienți cu Covid-19 din unitățile de terapie intensivă s-a ridicat vineri la 4.768 – cu 19 mai puțini într-o zi; 2.692 dintre ei – 56% – cu 40 mai puțin comparativ cu joi – au nevoie de respirație asistată, potrivit datelor Asociației Interdisciplinare Germane pentru Terapie Intensivă și Medicină de Urgență (DIVI). Din 26 decembrie, numărul persoanelor care au primit deja prima doză de vaccin anti-Covid-19 în Germania a crescut la 1.386.464, ceea ce corespunde unei cote de 1,7%, în timp ce 115.175 de persoane deja au fost vaccinate a doua oară.
Portugalia
Ministrul portughez al Agriculturii, Maria do Céu Antunes, a fost testată pozitiv cu coronavirus în ultimele ore și devine astfel al patrulea membru al guvernului care a contactat virusul, într-un moment în care autoritățile au detectat pentru prima dată tulpina sud-africană. Antunes, aflată în izolare la domiciliu, nu are simptome și își va continua programul său de la distanță, potrivit unei declarații a cabinetului său, care indică, de asemenea, că a descoperit boala la un test, înainte de a călători la Bruxelles, pentru a conduce Consiliul Agricultură și Pescuit.
Ministrul Agriculturii se alătură astfel altor trei miniștri care au avut teste pozitive în mai puțin de zece zile: ministrul Economiei, Pedro Siza Viera; cel al Finanțelor, João Leão, și cel al Muncii, Ana Mendes Godinho.
Portugalia înregistrează un record de decese (vineri, 234 decese) și au crescut şi infecțiile, raportând aproximativ 14.000, de câteva zile. Autoritățile atribuie această creștere în mare măsură prezenței tulpinii britanice, care are deja o prevalență de 20%, și se estimează că aceasta poate reprezenta în curând 60%. În acest context, prezența variantei sud-africane de Covid a fost confirmată în Portugalia, care, ca și în cazul britanic, este mai contagioasă, fiind detectat un singur caz.
Rusia
Rusia intenționează să vaccineze aproximativ 20 de milioane de oameni împotriva COVID-19 în primul trimestru al acestui an, a informat sâmbătă vicepremierul rus Tatiana Gólikova. „Estimăm că, dacă totul merge bine, vom implica aproximativ 20 de milioane de cetățeni în acest proces”, a spus ea. Potrivit lui Gólikova, guvernul rus a confirmat săptămâna aceasta planul anterior de vaccinare pentru primul trimestru al anului 2021, „pe baza a ceea ce va fi trimis organizațiilor medicale, puțin peste 17 milioane de doze”.
Între timp, numărul infecțiilor din Rusia, a patra țară din lume, în spatele Statelor Unite, Indiei și Braziliei, după numărul de infecții documentate, menține o tendință descendentă – în ultima zi au fost detectate 20.921 de cazuri noi, ceea ce reprezintă cea mai mică cifră de la noiembrie trecut.
Balcanii
Alături de provocarea de a obține și administra rapid milioane de doze, mai multe guverne din Balcani trebuie să se lupte cu neîncrederea sau opoziția deschisă față de vaccinul anti-coronavirus. În România, arhiepiscopul Teodosie Petrescu al Bisericii Ortodoxe Române este una dintre vocile influente care ezită să primească injecția. Un alt sceptic este senatoarea și avocata Diana Șoșoacă, aparținând Alianței pentru Unirea Românilor, care a refuzat să fie vaccinată pe motiv că are „un sistem imunitar foarte puternic” și că vaccinul nu a fost testat suficient.
În Bosnia, comunitatea musulmană a solicitat să se dezvăluie dacă există componente de origine porcină în vaccinuri, deoarece consumul de carne de porc este interzis în Islam. În Croația catolică, opoziția față de vaccin este condusă de Vigilare, un ONG conservator care consideră avortul o infracțiune și susține că vaccinurile sunt făcute din celule de la fetuși avortați.
În Serbia, purtătorul stindardului anti-vaccinuri este psihiatrul Jovana Stojkovic, care conduce mișcarea „Trăiesc pentru Serbia”. Stojkovic s-a opus utilizării măștilor și a denunțat existența unei mafii farmaceutice, „farmacomafia”, care profită de virus pentru a face afaceri. Opoziția față de vaccin în Ungaria este condusă de dr. György Gödény, care neagă, de asemenea, faptul că ar fi gravă boala Covid-19.