Cresc tensiunile la sud de România! Confruntată deja cu un război devastator în Ucraina, Europa se vede acum pusă în faţa unui nou risc major. Este vorba despre neînțelegeri vechi, de zeci de ani, între aceste două state. Totul pare să stea acum însă pe un butoi de pulbere!
Cresc din nou tensiunile între Grecia şi Turcia!
Porneşte un nou război, la sud de România?! Grecia şi Turcia se ameninţă reciproc
Joi seară, Ministerul de Externe de la Atena a dat replica la ce a numit o tentativă de „revizionism” a Turciei în Marea Egee.
Totul vine după mai multe declaraţii oficiale ale Turciei care pun sub semnul întrebării suveranitatea Greciei asupra mai multor insule din Marea Egee.
Ministerul grec de Externe a publicat nu mai puţin de 16 hărţi, cele mai vechi datând din 1923, care „prezintă în mod frapant şi convingător acţiunile şi revendicările unilaterale şi ilegale ale Turciei”, totul într-o încercare de a „creşte sensibilizarea publicului larg cu privire la revizionismul turc”, transmite agenţia AFP.
Toate aceste hărţi pot fi consultate aici.
În anul 1973, Turcia a început printr-o explorare „ilegală” a petrolului în nordul Mării Egee, înainte de a încerca, în anii 1980, „uzurparea” zonei de salvare maritimă (SAR) administrată de Grecia, pentru ca, în anii 1990, să aducă în discuţie insulele greceşti nelocuite numindu-le „zone gri”.
Preşedintele Erdogan, rafală de mesaje îndreptate împotriva vecinilor greci
Turcia se confruntă cu o inflaţie galopantă, iar în 2023 se vor organiza alegeri prezidenţiale. În acest context, preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi mai mulţi înalţi responsabili turci şi-au înmulţit criticile la adresa Greciei, care şi-a consolidat acordurile de apărare cu SUA şi Franţa.
„Avertizăm încă o dată Grecia să fie prudentă, să stea departe de visele, retorica şi acţiunile sale care riscă să conducă la rezultate pe care ea le va regreta, cum a fost cazul în urmă cu un secol”, a scris preşedinte Erdogan pe Twitter, joi seară, într-un mesaj în limba greacă, urmat şi de alte mesaje în limba engleză.
„Turcia nu va renunța la drepturile sale în Marea Egee și nu se va abține de la utilizarea puterilor care îi sunt acordate prin acorduri internaționale pentru înarmarea insulelor atunci când este necesar”, a mai indicat liderul de la Ankara.
Autorităţile turce au afirmat recent că vor suspenda viitoarele întâlniri bilaterale şi au acuzat Grecia că poziţionează trupe pe insulele Mării Egee, încălcând tratatele de pace semnate după Primul şi Al Doilea Război Mondial.
„Veniţi-vă în fire!”, a declarat preşedintele Erdogan în cursul zilei de joi.
„Ar trebui să dezarmaţi insulele. Nu glumesc”, a adăugat acesta, cu ocazia unui exerciţiu militar.