Alertă maximă în Europa! Se întorc restricţiile dure în UE. Prima țară care pregăteşte un pachet de măsuri fără precedent

Austria

În urma unei creşteri accelerate a infectărilor noi cu COVID-19, Austria ar putea reintroduce o serie de restricţii, precum şi anumite decizii ce vor genera controverse, precum acordarea paşaportului verde numai pentru cei vaccinaţi cu schema completă.

Austria ar putea reveni la restricţii mult mai dure, din cauza exploziei de infectări cu COVID-19!

Ministerul austriac al Sănătăţii îşi doreşte înăsprirea restricţiilor din cauza trendului ascendent al noilor infectări. Se încearcă astfel controlarea numărului tot mai mare de cazuri de coronavirus din această ţară, care creşte de la zi la zi.

Totul reprezintă “un scenariu foarte îngrijorător”, iar autorităţile speră ca restricţiile mai dure să îmbunătăţească situaţia, notează Der Standard, potrivit ziarulromanesc.at.

Green Pass doar pentru cei care s-au imunizat complet

Ministerul Sănătăţii din Austria îşi doreşte ca numai persoanele care s-au vaccinat deja împotriva COVID-19 să poată intra în localurile deschise pe timpul nopţii. Mai mult, certificatul verde european ar trebui să fie eliberat doar celor care s-au vaccinat complet, excepţia fiind serul de la Johnson&Johnson, care este într-o singură doză.

Iată toate măsurile pentru care insistă acum Ministerul austriac al Sănătăţii:

  • vaccinarea obligatorie pentru clienții discotecilor și localurilor de noapte;
  • pașaport digital european numai după efectuarea celei de-a doua doze de vaccin, excepția fiind serul Johnson & Johnson;
  • extinderea zonelor cu risc;
  • teste PCR la intrarea din zonele cu risc;
  • mențineți obligația de înregistrare în gastro;
  • controale mai stricte.

Un grup de lucru în care ministerele responsabile și președinții de regiuni sunt reprezentate la nivel de funcționar public a fost format pentru a analiza oportunitatea şi eventualul mod de implementare a acestor restricţii mai dure.

Cazurile noi de coronavirus s-au triplat în Austria în ultima săptămână

Infectările cu COVID-19 s-au triplat în ultima săptămână în Austria, relata joi agenţia ANSA.

În ultimele șapte zile, s-au înregistrat în medie 160 de cazuri noi pe zi, aproape dublu comparativ cu aceeași săptămână din iulie 2020 (84).

Aceeaşi situaţie şi în ceea ce priveşte cazurile active, care în prezent sunt 2.474, în timp ce la 14 iulie 2020, acestea erau doar 1.239.

Sursa foto: Dreamstime