Gheorghi Muradov, vicepremier al Guvernului din Crimeea și reprezentant permanent al republicii pe lângă președintele Rusiei, a lansat un avertisment pentru pentru țara noastră. Informațiile apărute în presă arată că acesta a făcut o aluzie la utilizarea armelor nucleare.
Mai precis, Gheorghi Muradov a declarat că SUA, în persoana consilierului președintelui american, Jake Sullivan, prin cuvinte de aprobare a utilizării armelor americane împotriva peninsulei Crimeea „necugetate sau rău intenționate”, au aprobat dezlănţuirea unui război nuclear.
Gheorghi Muradov a lansat amenințări grave la adresa țărilor din Europa de Est
„Înseamnă că, pentru a garanta prevenirea acestei amenințări vitale, va trebui inevitabil să distrugem punctele de import ale acestor arme mortale, care sunt extrem de periculoase pentru noi”, a declarat Gheorghi Muradov într-un interviu acordat Agenţiei RIA Novosti.
Potrivit afirmaţiilor acestuia, astfel de puncte sunt în principal aerodromuri din Polonia și România, iar armele convenționale nu vor fi suficiente pentru a le distruge. Gheorghi Muradov este convins că autoritățile din SUA nu sunt interesate de soarta acestor țări.
De asemenea, Muradov a adăugat că, în cazul unui astfel de scenariu, dezastrul va afecta, în primul rând, Europa de Est. În schimb, acesta și-a exprimat și speranța că amintirea crizei din Caraibe va trezi NATO.
Bogdan Aurescu a spus că sancțiunile împotriva Rusiei trebuie să fie implementate eficient
În altă ordine de idei, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a subliniat anterior necesitatea menținerii izolării globale față de Rusia și și-a exprimat sprijinul pentru implementarea promptă a celui de-al 11-lea set de sancțiuni împotriva națiunii agresive.
Bogdan Aurescu a subliniat, de asemenea, importanța asigurării aplicării corespunzătoare a măsurilor restrictive existente și a prevenirii oricăror încercări ale altor țări de a le ocoli. Declarația a fost făcută luni la Consiliul Afaceri Externe (CAE), desfășurat la Bruxelles.
În cadrul discuțiilor cu omologii săi din Balcanii de Vest, ministrul Bogdan Aurescu a apreciat participarea acestora, care a urmat precedentul creat cu ocazia reuniunii CAE din mai 2022, când partenerii din Balcani au fost invitați pentru prima dată să se implice în dialogul cu miniștrii europeni. El și-a exprimat încrederea că dialogurile periodice din cadrul CAE vor consolida cooperarea cu această regiune.
Ministrul Afacerilor Externe (MAE) și-a reiterat susținerea față de aspirațiile europene ale țărilor din zonă, subliniind statutul UE de cel mai apropiat aliat al acestora. El a recunoscut asistența economică oferită prin Planul european de investiții și a asigurat sprijinul neclintit al României pentru parcursul lor european. El le-a încurajat să accelereze reformele interne pentru a susține un progres pozitiv și durabil.