Alertă în showbiz la nivel mondial. O cunoscută cântăreață a fost nevoită să sune la numărul de urgență. Este vorba despre Britney Spears, care în noaptea de 23 iunie a sunat la numărul de urgenţă 911 pentru a denunţa tutela abuzivă.
Investigațiile realizat de Ronan Farrow şi Jia Tolentino de la The New Yorker arată că apelul cântăreței a fost făcut chiar înainte ca aceasta să depună mărturie, scrie Variety.
Sursele citate susțin că au fost generate îngrijorări mari cu privire la declarațiile pe care cântăreața le-ar fi putut facea a doua zi.
„Membrii din echipa lui Britney Spears au început să-şi trimită mesaje. Ei erau îngrijoraţi de ceea ce ar putea spune Spears a doua zi şi au discutat cum să se pregătească în cazul în care lucrurile s-ar fi complicat”, au relatat Farrow şi Tolentino despre apelul telefonic.
Sursele citate mai subliniază faptul că, deşi apelurile de urgenţă din California sunt de obicei disponibile, Ventura County, unde locuieşte vedeta, accesul la convorbire a fost blocat întrucât este o investigaţie în curs.
De menționat este faptul că, în cadrul audierii care a avut loc pe data de 23 iunie, cântăreața a vorbit pentru prima dată despre tutela sa care a fost impusă în 2008. Mai exact, vedeta a spus că vrea să-şi „dea în judecată” familia şi că ar vrea să se căsătorească cu prietenul ei, Sam Asghari, şi să aibă mai mulţi copii, dar nu poate face aceste lucruri din cauza condiţiilor impuse prin tutelă.
Amintim faptul că Bessemer Trust şi Jamie Spears, tatăl artistei, sunt numiţi tutori ai averii starului, iar compania fiduciară desemnată toamna trecută co-tutore al lui Britney Spears pe probleme financiare a cerut să se retragă din acest rol.
Britney Spears se află încă sub tutela tatălui său
Povestea a început încă de anul trecut, când în perioada verii, Britney Spears a cerut, prin avocatul care i-a fost desemnat, încetarea tutelei tatălui ei, iar săptămâna trecută a livrat în faţa unei judecătoare o mărturie explozivă cu privire la întreg aranjamentul.
Cântăreața a descris tutela sub care se află de 13 ani drept „abuzivă” şi a cerut să îi fie redată viaţa. Amintim faptul că în 2018, cântăreața a luat o pauză în activitate, iar în 2020 a cerut să fie scoasă de sub tutela tatălui ei.
Totuși, nemulțumirile ei au început încă din 2007, după divorţul de Kevin Federline. De atunci, cântăreaţa a avut un comportament considerat haotic. Mai exact, Spears a pierdut custodia celor doi copii, pe care îi vizitează în prezent.
Presupusa cădere nervoasă a stat la baza internării ei într-un centru de refacere, iar în 2008 a fost plasată sub tutela tatălui ei, care a fost desemnat, temporar, tutore unic al averii fiicei lui, în 2019, după ce co-tutorele Andrew Wallet a demisionat.
De menționat este faptul că, în cererea de retragere a titulaturii de tutore, avocatul lui Britney Spears, Samuel Ingham, a spus că ea se teme de tatăl el şi că refuză să cânte atâta timp cât el se ocupă de afacerile ei.
Judecătoarea Brenda Penny de la Curtea Superioară din Los Angeles a respins cererea, dar a desemnat Bessemer Trust în rol de co-tutore cu Jamie Spears, şi pe Jodi Montgomery, ca tutore pe probleme personale al lui Spears.