Alertă maximă la granița cu România! Anunțul crunt venit azi, 6 iunie: Suntem pregătiți

România

SURSA FOTO: Dreamstime

Este alertă la granița cu România, după un nou atac care a avut loc în Ucraina. Forțele lui Vladimir Putin au lovit din nou infrastructura importantă, iar președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj în acest sens.

Într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter, președintele Republicii Moldova a condamnat distrugerea barajului de lângă Herson. În același mesaj, Maia Sandu a criticat și Rusia pentru că are ca țintă infrastructura importantă. De asemenea, liderul de la Chișinău i-a transmis omologului său ucrainean că Republica Moldova este pregătită pentru a oferi ajutor pentru inundații.

„Condamn cu fermitate distrugerea barajului Nova Kahovka în această dimineață. Țintirea de către Rusia a infrastructurii strategice se echivalează cu crimele de război. Dle președinte Zelenski, noi suntem pregătiți să oferim asistență drept răspuns la inundații și vom oferi suport pentru a atenua impactul”, notează Maia Sandu pe platforma de socializare.

Rusia trebuie trasă la răspundere

Un astfel de mesaj a trimis și prim-ministrul Guvernului de la Chișinău, Dorin Recean. Acesta a precizat că Federația Rusă ar trebui trasă la răspundere pentru ceea ce a făcut.

„Condamnăm ferm distrugerea deliberată a barajului Nova Kakhovka din regiunea Herson a Ucrainei, care pune în pericol civilii și creează noi provocări în întreaga regiune. Rusia trebuie trasă la răspundere. Suntem alături de Ucraina și suntem gata să oferim asistența necesară”, a fost mesajul transmis de către prim-ministrul moldovean.

Federația Rusă aruncă vina pe Ucraina

Marți, Rusia a lansat acuzații la adresa Ucrainei, susținând că ar fi sabotat intenționat barajul de la hidrocentrala Kahovka, situată în regiunea Herson, controlată de trupele lui Vladimir Putin. Se crede că motivul presupus al acestui act ar fi încercarea de a întrerupe o sursă de apă crucială pentru Crimeea. În plus, rușii afirmă că această acțiune a fost menită să distragă atenția de la ceea ce ei percep ca fiind o contraofensivă șovăitoare împotriva forțelor rusești.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, președintele Vladimir Putin a fost informat despre situație în urma apariției unei breșe în barajul de construcție sovietică, rezultată în urma unei explozii la primele ore ale dimineții.

„Putem afirma fără echivoc că este vorba despre un sabotaj deliberat din partea Ucrainei”, a declarat Peskov. „Regimul de la Kiev ar trebui să poarte întreaga responsabilitate pentru toate consecinţele”.