Miercuri, 1 martie 2023, generalul Mircea Mândrescu a explicat ce s-ar întâmpla cu România dacă rachetele cu raze de acţiune de 200 km ar fi trase din Peninsula Crimeea.
Până unde pot ajunge rachetele ruseşti, dacă sunt trase din Peninsula Crimeea?
Potrivit generalului Mircea Mândrescu, în ceea ce privește apărarea antinavă și apărarea interiană, capabilitatea de lovire și de descoperire a soldaților ruși merge până aproape de Dardanele (Strâmtoarea Dardanele este o strâmtoare îngustă în nord-vestul Turciei, care leagă Marea Egee cu Marea Marmara).
„Adică văd tot ce intră aici și puțin mai încoace au capabilitatea de a lovi dacă decid în acest sens. Atenție, de a încerca să o lovească. Este un A2AD construit după 2014, când și-au dat seama, știau era evident că tot ce au făcut este ilegal și s-au gândit că s-ar putea ca mai târziu să aibă de-a face cu o forță care ar putea să vină împotriva lor.
Deci în ceea ce privește apărarea antinavă și apărarea interiană, capabilitatea de lovire și de descoperire a rușilor merge până aproape de Dardanele. Adică văd tot ce intră aici și puțin mai încoace au capabilitatea de a lovi dacă decid în acest sens. Atenție, de a încerca să o lovească
Este un A2AD construit după 2014, când și-au dat seama, știau era evident că tot ce au făcut este ilegal și s-au gândit că s-ar putea ca mai târziu să aibă de-a face cu o forță care ar putea să vină împotriva lor. Și a făcut un A2 AD aici au un A2AD în Kaliningrad, la Marea Nordului şi în Siria, acolo unde au un port și un aeroport.
Când legi pe toate, vezi că Rusia nu doar în ceea ce privește bazinul Mării Negre, ci ceea ce privește alte bazine s-a transformat, se transformă într-o fortăreață care să fie din punctul lor de vedere greu de atins, greu de pătruns în această fortăreață”, a declarat, miercuri, generalul Mircea Mândrescu în cadrul emisiunii TV „Sinteza Zilei” de pe Antena 3 CNN.
Armata Rusiei și-ar putea pregăti bine terenul pentru apărare
„Harta este foarte bună pentru a demonstra acțiunile terestre. Crimeea de ce e grea aici? Există și două poduri, lacuri, care oferă capabilități de trecere superioare, ceea ce poate să-i ajute pe ucraineni să vină cu trupe, să le concentreze după teritoriul principal și ulterior să vină spre Crimeea.
Crimeea aici îngustează, de aia spuneam că și pentru rușii de aici e posibil să se ducă să intre acolo și de aceea își pregătesc bine terenul pentru apărare”, a adăugat generalul Cătălin Tomescu.