Alertă maximă la granița cu România. În mai puțin de 24 de ore se vor aplica noi reguli în contextul în care de mai multe zile au fost înregistrate recorduri succesive de cazuri de COVID-19. Mai exact, autorităţile bulgare au dispus, începând de joi, închiderea universităţilor şi a învăţământului secundar.
Potrivit unei decizii semnate de ministrul sănătăţii, Kostadin Angelov, vor fi închise localurile nocturne – discoteci, baruri, cluburi etc. -, tot ce înseamnă spectacole, inclusiv cinematografe şi teatre, cu excepţia concertelor, dar cu o participare la numai 30% din capacitatea locului unde se desfăşoară.
Învăţământul primar se va desfăşura în continuare cu prezenţă fizică, dar cel secundar şi universitar va fi exclusiv online în următoarele două săptămâni.
În restaurante va exista obligativitatea păstrării unei distanţe de cel puţin 1,5 metri între scaune şi un număr maxim şase persoane la aceeaşi masă.
Toate evenimentele sportive, atât antrenamente, cât şi competiţii, se vor desfăşura fără public.
Noile restricţii survin după mai multe zile de creştere continuă a infectărilor şi deceselor asociate COVID-19. Pentru ultimele 24 de ore Ministerul Sănătăţii bulgar a raportat 2.569 de noi cazuri. În total, în această țară au fost depistate peste 42.000 de cazuri, iar peste 1.100 de persoane au murit.
Premierul bulgar Boiko Borisov, în vârstă de 61 de ani, a fost testat duminică pozitiv la coronavirus. „Nu există o schimbare în ceea ce priveşte starea mea: am încă simptome de disconfort fizic. Sunt tratat ca orice cetăţean bulgar căruia medicul de familie i-a recomandat tratament acasă”, a scris marţi Boiko Borisov pe contul său de Facebook, după ce a fost supus sâmbătă unui nou test PCR, care a ieşit pozitiv. Confirmarea testului pozitiv pentru Borisov a fost anunţată a doua zi după ce autorităţile sanitare bulgare au ridicat mai devreme perioada de carantină impusă premierului.
Miercuri, Bulgaria, o ţară cu 7 milioane de locuitori, a înregistrat un număr de 2.243 de noi contagieri cu coronavirus şi 42 de noi decese provocate de maladia COVID-19, cifre inedite pentru această ţară balcanică după declanşarea epidemiei în luna martie, informează agerpres.