Alertă maximă la granița cu România! Primul demers privind unirea cu Rusia ar putea avea loc chiar în această săptămână. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, trage un semnal de alarmă în acest sens și prezintă cele mai recente informații.
Semnal de alarmă la nivel mondial. Planurile lui Vladimir Putin încep deja să fie puse în aplicare. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, anunță că în această săptămână Moscova ar putea anunța organizarea unui referendum ”ilegitim” în zonele din Ucraina pe care le-a ocupat până acum.
Potrivit oficialului american, mișcarea pe care Moscova o are în plan are ca scop o încercare de a justifica o anexare a teritoriilor ucrainene la Rusia, informează AFP.
Kirby susține că există informații solide deținute de SUA care confirmă faptul că referendumul ar putea avea loc în Herson, Donețk, Lugansk, dar și Harkov și Zaporojie.
Rusia pregătește un referendum în zonele din Ucraina ocupate deja
„Avem informaţii potrivit cărora Rusia continuă să pregătească simulacre de referendum în Herson (sud), în Zaporojie, în regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk, precum şi în Harkov”, a afirmat Kirby, purtător de cuvânt al executivului american pentru probleme de securitate naţională.
Totodată, el a mai explicat că Vladimir Putin ar fi dat deja ordinul privind organizarea acestor referendumuri într-un timp foarte scurt.
„Conducerea rusă a dat ordinul de a pregăti desfăşurarea acestor referendumuri. De fapt, noi ne aşteptăm la un anunţ rus cu privire la primul sau primele astfel de simulacre de scrutinuri înainte de sfârşitul acestei săptămâni”, a adăugat Kirby, potrivit AFP.
Oficialul american susține însă că SUA, dar și restul țărilor vor considera orice tentativă care are ca scop controlul unui stat suveran drept ”ilegitimă. „SUA şi comunitatea internaţională au fost foarte clari: orice tentativă menită să controleze un teritoriu suveran al Ucrainei va fi considerată ilegitimă”, a continuat el.
Rezultatele de la referendumuri ar putea fi manipulate
În ceea ce privește rezultatele pe care Rusia le-ar putea obține la referendum, oficialul american se așteaptă la o manipulare a acestora, doar pentru a părea în final că Ucraina își dorește să se unească cu Rusia.
„Rusia va manipula rezultatele acestor referendumuri, pentru a pretinde că poporul ucrainean vrea alipirea la Rusia. Aceasta este pur şi simplu fals”, a mai acuzat purtătorul de cuvânt al executivului american pentru probleme de securitate naţională.
Menționăm faptul că precizările acestuia vin în condițiile în care mai multe sondaje realizate în ultimele luni confirmă faptul că peste 90% dintre ucraineni nu își doresc alipirea la Rusia.