Alertă maximă la granița cu România! Un nou război stă să înceapă. Vestea serii la nivel mondial
Prim-ministrul Serbiei a venit cu un anunț pe care nimeni nu dorește să-l audă, mai ales în contextul în care există deja un război în derulare, cel dintre Rusia și Ucraina. Totuși, în cursul zilei de vineri, 9 decembrie, premierul Serbiei, a fost prezent pe aeroportul din Belgrad, cu scopul de a inaugura o nouă rută aeriană cu destinația China, de unde a vorbit despre situația tensionată din Kosovo.
Nu este prima dată când liderii politici fac astfel de declarații pe tema tensiunilor crescânde dintre Serbia și Kosovo, însă acum riscul apariției unui nou război la granița României este din ce în ce mai mare.
În acest timp, Guvernul de la Belgrad spune că autoritățile de la Pristina terorizează cetățenii sârbi, cu scopul de a-i expulza de pe teritoriul Kosovo-Metohia. Amintim că aceasta este denumirea pe care Belgrad o folosește pentru fosta sa provincie.
“În momentul de faţă avem o zi ca aceasta, o zi minunată, la care lucrăm de mai bine de doi ani, inaugurarea liniei directe a transportatorului nostru naţional cu China. Și mai avem o situație în care cineva de la Pristina ne duce înapoi, nu cu 100 de ani, ci chiar până în secolul al XVIII-lea. Avem investitori, locuri de muncă, tot mai mulți tineri care se întorc din diaspora, iar cineva te duce mereu înapoi în secolul al XVIII-lea . Și cred că tot ce a făcut Kurti (n.r. – premierul din Kosovo) este un pericol nu numai pentru sârbi, dar şi pentru albanezi, pentru întreaga Europă și este o politică de secolul XIX”, a spus Ana Brnabic.
Albin Kurti a adus pe toată lumea în pragul războiului
Premierul a mai precizat că premierul din Kosovo a adus pe toată lumea în pragului unui război, subliniind că el nu îi protejează pe sârbii din Kosovo și Metohia, încălcând zilnic acordurile de la Kumanovo și Bruxelles.
“Kurti ne-a adus pe toți în pragul războiului. Sigur, nu a făcut-o singur. Ei nu îi protejează pe sârbii din Kosovo și Metohia. În fiecare zi observăm încălcări ale acordurilor de la Kumanovo și de la Bruxelles. De aceea noi sunt foarte aproape să solicităm întoarcerea forțelor noastre armate în Kosovo și Metohia. Am fost aduși în pragul unui conflict armat, este suficientă doar o scânteie”, spune prim-ministrul.
Poliția kosovară își sporește prezența în nordul cu majoritate sârbă
Creșterea prezenței poliției în municipalitățile cu majoritate etnică sârbă din Kosovo, în urma mai multor incidente din ultimele zile, a provocat noi tensiuni între Belgrad și Pristina. Intensificarea ostilităților a fost declanșată de apelul lansat de Pristina pentru alegeri anticipate în patru comune din nord, dominate de sârbi.
Sârbii din nord resping autoritatea Pristinei și independența Kosovo față de Belgrad. Alegerile, programate pentru 18 și 25 decembrie, au fost provocate de renunțarea la posturile locale de către reprezentanții minorității sârbe, într-un alt semn de respingere a autorității premierului Albin Kurti și a guvernului său.
Plecarea în masă din noiembrie – la care se estimează că au participat peste 600 de oficiali și ofițeri de poliție – a fost cauzată de disputa în curs de desfășurare privind plăcuțele de înmatriculare dintre Kosovo și Serbia.
Potrivit guvernului de la Pristina, impunerea înlocuirii plăcuțelor de înmatriculare auto emise de Belgrad cu plăcuțe de înmatriculare naționale a dus la proteste pe scară largă, dar și la pagube materiale și atacuri asupra agenților de aplicare a legii din Kosovo.
Poliția din Kosovo a declarat vineri că un ofițer a fost rănit de bărbați înarmați după ce și-a sporit prezența. Un ofițer de poliție a fost „ușor rănit”, iar o mașină de poliție a fost avariată după ce bărbați înarmați au tras focuri de armă dintr-un vehicul în satul Sërboc/Srbovac, în municipalitatea Zveçan/Zvečan, la 50 de kilometri nord de capitala Pristina, se arată într-un comunicat. Ofițerul rănit a fost dus la spital, iar poliția investighează cazul.
La începutul acestei săptămâni, unele birouri ale comitetelor electorale locale au fost avariate, iar în aceste comunități au fost auzite focuri de armă, ceea ce a provocat temeri legate de o nouă escaladare a tensiunilor de lungă durată.
Poliția kosovară a declarat că marți au fost auzite explozii și s-au tras focuri de armă în timp ce escorta o delegație a comisiei electorale de stat pentru a vizita municipalitățile din zonele cu majoritate sârbă din nordul țării, dar nu au fost raportate răniți, scrie EuroNews.