Care este gradul de amenințare care ar determina Rusia să declanșeze un război nuclear? Anunțul a fost făcut de un înalt oficial de la Moscova. Site-ul 19fortyfive arată care este semnificația celui mai recent anunț al Moscovei privind amenințarea nucleară.
În primele zile ale invaziei ruse, Kremlinul părea să încline balanța spre utilizarea armelor nucleare, ca o modalitate de a descuraja țările occidentale să aprovizioneze Ucraina cu arme și alte echipamente militare.
Amenințare existențială la adresa Rusiei
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, avertiza, în martie, că o „amenințare existențială” la adresa Rusiei ar putea fi suficientă pentru a justifica folosirea armelor nucleare.
„Avem un concept de securitate internă și este cât se poate de public. Puteți citi toate motivele pentru care armele nucleare ar putea fi folosite de Rusia”, afirma Peskov la acea vreme, provocând reacția Pentagonului. Comentariile oficialului de la Kremlin au fost catalogate drept „periculoase”. „Nu așa ar trebui să acționeze o putere nucleară responsabilă”, acuza SUA, potrivit 19fortyfive.
Un scenariu catastrofal pentru toată lumea
Ulterior, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, părea să amenințe națiunile occidentale, într-o postare pe Telegram, cu un posibil război nuclear. Oficialul rus a avertizat asupra unui conflict „catastrofal” care se va extinde dincolo de granițele ucrainene.
„Un astfel de conflict riscă mereu să se transforme într-un război nuclear în toată regula”, afirma Medvedev. „Acesta va fi un scenariu catastrofal pentru toată lumea.”
Momentul Zaporojie
În ultimele șase luni, conflictul dintre Ucraina și Rusia putea să transforme într-o catastrofă nucleară, după momentul ocupării centralei nucleare Zaporojie de către forțele ruse.
Planul rușilor de a deconecta complet centrala nucleară de la rețeaua de electricitate ar fi putut crește riscul unei defecțiuni catastrofale, făcând-o să depindă în totalitate de o singură sursă de energie pentru răcirea reactoarelor.
O cacealma?
De curând, un oficial rus a dat noi detalii cu privire la poziția Kremlinului față de un conflict nuclear, sugerând că retorica Rusiei în această chestiune ar putea fi, de fapt, o cacealma.
Viceministrul de Externe, Serghei Riabkov, a declarat că Rusia intenționează să evite războiul nuclear dacă este posibil și că doar o situație de urgență ar determina guvernul de la Moscova să autorizeze o lovitură nucleară.
Întrebat ce anume ar determina Rusia să recurgă la utilizarea armelor nucleare, Riabkov a menționat orientările doctrinare din „Fundamentele politicii de stat a Federației Ruse în domeniul descurajării nucleare”, document guvernamental care conturează abordarea Kremlinului față de armele nucleare.
„Rusia permite, ipotetic, un răspuns nuclear doar ca răspuns la o agresiune în care se folosesc arme de distrugere în masă împotriva noastră sau a aliaților noștri sau la o agresiune în care se utilizează arme convenționale, atunci când însăși existența statului este amenințată”, a spus Riabko
„Cuvântul-cheie în ambele scenarii este „agresiune. Cu alte cuvinte, utilizarea armelor nucleare de către Rusia este posibilă doar ca răspuns la un atac, pentru autoapărare în circumstanțe extraordinare”, a menționat oficialul rus.
Riabkov a subliniat că „nu se pot face speculații fanteziste”, iar acest lucru înseamnă că Rusia nu a luat în serios niciodată utilizarea armelor nucleare și că este puțin probabil să le folosească, cel puțin pe termen scurt, susține site-ul de analize militare.