Alertă maximă la granița României! Au anunțat chiar în această dimineață: Adăpostiţi-vă

Bulgaria si Romania

SURSA FOTO: Dreamstime

Alertă maximă la granița României! Au anunțat chiar în această dimineață. Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Oamenii au primit mesaje RO-Alert.

Alertă în județul Tulcea! Mai multe localități sunt în pericol

Alertă în județul Tulcea! Mesaj RO-Alert pentru mai multe localităţi din judeţul Tulcea. Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Oamenii din Luncavita, Grindu, Isaccea, Ceatalchioi, Chilia, Somova, Pardina şi Văcăreni sunt rugați să îşi păstreze calmul şi să se adăposteasă.

„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adoposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată a evenimentului este de 90 de minute”, a transmis, miercuri dimineață, ISU Tulcea.

Vă amintim că, zilele trecute, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis adoptarea unor măsuri de protecţie pentru populaţia din zone de pe teritoriul României învecinate localităţilor ucrainene Reni şi Ismail şi emiterea de mesaje RO-Alert de către ISU, la notificarea MApN, privind riscul căderii unor „elemente aparţinând mijloacelor de luptă utilizate în conflict”.

„Ministerul Apărării Naţionale edifică spaţii de protecţie a populaţiei la nivelul localităţilor Plauru şi Ceatalchioi, precum şi la nivelul altor localităţi cu un număr mic şi foarte mic de locuitori, stabilite la nivelul comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă”, a decis CNSU, după ce, în urma atacurilor soldaților ruși asupra porturilor din regiunea Odesa, fragmente ale unei drone militare au fost găsite în zona localităţii Plauru, iar la Chilia un proiectil a străpuns acoperişul şi tavanul enexei unei locuinţe.

La graniță, românii sunt înfricoșați

Românii din localitatea de graniță Plauru sunt înspăimântați de atacurile rusești. Bombardamentele cu drone asupra portului ucrainean Izmail, localitate aflată de cealaltă parte a Dunării, le face viața un coșmar. Atacurile ruşilor au cutremurat zile în șir ferestrele din satul românesc.

Aflat la pescuit, marţi, pe malul românesc al Dunării, apicultorul Gabi Popescu a putut vedea barje care încărcau cereale. Acestea plecau din portul fluvial ucrainean Izmail. Asta, la o zi după ce Rusia lansase în cursul nopţii al treilea său atac împotriva infrastructurii portuare. Bombardamentul a zgâlțâit puternic geamurile caselor din satul românesc de graniță Plauru, de peste fluviu. Chiar și remorca apicultorului Popescu a resimțit zguduiala.

În satul de lângă graniță, cei rămaşi acolo, pentru că o parte a plecat, pot auzi sirenele de bombardament care sună în Izmail. Și asta se întâmplă de mai multe ori pe săptămână. Gabi Popescu nu este din Plauru, dar își aduce stupii de 6 ani în localitatea de graniță.

„Am numărat cinci explozii, trei foarte puternice” a declarat Gabi Popescu.

„Le ignorăm în timpul zilei, dar ni se strânge inima atunci când sună noaptea”, a declarat, la rândul ei, Daniela Tănase, o altă localnică.