Alertă maximă la granița României. Mesajul a fost primit chiar în această dimineață

romania harta

SURSA FOTO: Dreamstime

Alertă la granița României! Sâmbătă dimineață, pe 6 iulie, autoritățile au transmis un mesaj RO-alert vizând localitățile de la granița cu Ucraina, avertizând cu privire la un pericol în urma conflictului din țara vecină. Iată despre ce este vorba.

Alertă la granița României

Autorităţile române au transmis un mesaj RO-Alert în judeţul Tulcea, adresat localităţilor de la graniţa cu Ucraina, avertizând populaţia asupra pericolului căderii de obiecte din spaţiul aerian, ca urmare a conflictului armat din Ucraina. Locuitorii sunt asiguraţi că atacurile Federaţiei Ruse nu vizează teritoriul României şi sunt sfătuiţi să sune la 112 dacă observă obiecte care cad din cer.

„Ca urmare a semnalării unor posibile acţiuni ale forţelor armate pe teritoriul Ucrainei, structurile cu rol de apărare ale statul Român au notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă despre această situaţie care, la rândul lui, a emis un mesaj RO-Alert către populaţia din zona de Nord a judeţului Tulcea, mai exact, zona limitrofă graniţei de stat cu Ucraina”, a transmis ISU Tulcea.

Potrivit sursei citate, „mesajul transmis are rolul de a informa populaţia despre un potenţial pericol ca din spaţiul aerian să cadă obiecte, urmare a conflictului armat care se desfăşoară lângă graniţă”.

ISU Tulcea a mai precizat că „este important ca populaţia să nu intre în panică, să sune la 112 şi să anunţe dacă observă obiecte care cad pe teritoriul României şi, să urmeze recomandările din mesaj”.

„Menţionăm că nu teritoriul României este vizat de atacurile Federaţiei Ruse, iar structurile cu rol de apărare ale României monitorizează permanent situaţia de la graniță”, a mai transmis instituția.

Localitățile în care a fost trimis mesajul RO-alert sunt: Jijila, Grindu, Văcăreni, Luncaviţa, Isaccea, Niculiţel, Somova, Tulcea, Ceatalchioi, Nufăru, Frecăţei, Hamcearca, Maliuc, Pardina, Chilia Veche, C A Rosetti, Sulina.

O avertizare a fost transmisă și la sfârșitul lunii martie

Amintim că același lucru s-a întâmplat și la sfârșitul lunii martie, când autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru a avertiza populația din nordul județului Tulcea despre posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian.

Atunci, ISU Tulcea a comunicat că nu au fost înregistrate apeluri care să raporteze căderea unor obiecte în apropierea locuințelor sau în zonele populate.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea a explicat, la acea vreme, că mesajele RO-Alert au fost emise pentru a informa populația. Acestea detaliază cum să se comporte în astfel de situații, oferind recomandări pentru menținerea calmului și adoptarea măsurilor de autoprotecție.

Pe 24 martie, în noapte de sâmbătă spre duminică, o persoană a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a solicita informații despre mesajul RO-Alert primit. Mai multe despre acest subiect puteți citi aici.