„Serbia este o scenă pentru războiul dintre Răsărit și Occident”, a declarat președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, pentru Agenția britanică de știri Reuters, care a comentat că Belgradul încearcă să mențină un echilibru fragil dintre ambiția de a adera la Uniunea Europeană și menținerea bunelor relații cu Rusia și China.
Protest la Belgrad în care s-au putut observa steaguri rusești sau portrete ale lui Putin
Declarația lui Vučić a venit la o zi după ce la Belgrad a avut loc un protest împotriva organizării paradei gay, la care demonstranții purtau portrete ale președintelui Rusiei, Vladimir Putin, și fluturau steaguri rusești.
„Nu pot spune că (protestul) a fost înscenat pentru că acolo erau oameni obișnuiți…, dar fără îndoială în Serbia există un conflict între Răsărit și Occident”, a declarat Vučić pentru Reuters, adăugând că Serbia este candidat la aderarea la UE, care este cel mai mare investitor și partener comercial al Serbiei.
În schimb, Serbia este dependentă total de gazele naturale din Rusia și a achiziționat armament din Rusia, iar China a investit mult în Serbia în domeniul mineritului și infrastructurii, amintește Reuters, adăugând că la ONU Serbia a condamnat agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, dar a refuzat să se alăture sancțiunilor Occidentului împotriva Moscovei.
„Încercăm să supraviețuim, cu cât mai puține răni și cicatrici”, a spus Vučić, „fost naționalist care mai târziu a acceptat politica proeuropeană”, comentează Reuters.
Serbia și Kosovo, un conflict fără sfârșit
Înainte de a adera la UE, Serbia trebuie să-și normalizeze relațiile cu Kosovo, care și-a autoproclamat independența în 2008. În prezent, Serbia și Kosovo participă la dialogul de normalizare a relațiilor, mediat de UE și care ar trebui să se finalizeze cu un acord cu caracter juridic obligatoriu.
Ultimele tensiuni dintre Belgrad și Pristina au fost pe tema plăcuțelor de înmatriculare și documentelor personale emise de Serbia pentru sârbii din nordul Kosovo. Deși Serbia și Kosovo au decis să rezolve problema documentelor personale, autoritățile de la Pristina au comunicat că sârbii vor trebui să-și reînmatriculeze vehiculele în Kosovo, în următoarele două luni.
În interviul pentru Reuters, Vučić a declarat că nu crede că Pristina dorește un „dialog serios”, deoarece presupune că poate să-și impună planurile cu sprijinul Occidentului.
„Consider că acele state care apără așa numita independență a Kosovo vor convinge Pristina să nu se joace de-a războiul regiune, care și așa are destule probleme”, a declarat Vučić, adăugând că în următoarele săptămâni așteaptă discuții suplimentare și intervenția diplomaților din UE și SUA pentru a se rezolva și problema plăcuțelor de înmatriculare.