Varianta Lambda a virusului SARS-CoV-2, identificată pentru prima dată anul trecut în Peru și răspândită acum în majoritatea țărilor din America de Sud, este extrem de infecțioasă și mai rezistentă la vaccinuri. Specialiștii ne avertizează că varianta Lambda ar trebui să fie etichetată drept „o variantă de îngrijorare”.
Varianta Lambda a virusului SARS-CoV-2, identificată pentru prima dată anul trecut în Peru și răspândită acum în majoritatea țărilor din America de Sud, este extrem de infecțioasă și mai rezistentă la vaccinuri decât versiunea originală a virusului SARS-CoV-2, care a apărut inițial în orașul chinez Wuhan, potrivit unui nou studiu publicat la sfârșitul luni iulie pe platforma de științele biologice și medicale, bioRxiv.
Cercetarea oamenilor de știință evidențiază faptul că varianta Lambda va deveni cea mai periculoasă variantă care provoacă boala COVID-19. Deși caracteristicile sale virusologice și trăsătura evolutivă rămân în mare parte necunoscute, varianta Lambda s-a răspândit foarte mult în ultima perioadă din cauza a trei mutați, T76I, L452Q și RSYLTPGD246-253N, care au puterea de a se sustrage impactului pe care îl au anticorpii generați de trecerea prin boala COVID-19 sau de vaccin.
Cercetătorii au descoperit că în timp ce mutațiile T76I și L452Q sunt responsabile pentru gradul mare de infectare, mutația RSYLTPGD246-253N este responsabilă de evitarea anticorpilor, ceea ce face ca virusul să reziste mai mult în organismul uman. Datele cercetătorilor sugerează că această mutație este strâns asociată cu răspândirea din ce în ce mai mare a numărului de infectări cu varianta Lambda în țările din America de Sud.
Cercetătorii au avertizat că varianta Lambda ar trebui să fie etichetată drept „o variantă de îngrijorare” de către Organizația Mondială a Sănătății și nu să rămână doar o „variantă de interes”, așa cum este catalogată acum.
Varianta Lambda este mai periculoasă decât varianta Delta?
Totodată, cercetătorii au subliniat că oamenii nu văd varianta Lambda ca pe o amenințare foarte mare în acest moment, deoarece aceasta nu este etichetată drept „o variantă de îngrijorare”, cum se întâmplă cu varianta „Delta”.
Deși nu este încă foarte clar dacă varianta Lambda este mai periculoasă decât varianta Delta, care a crescut numărul de infectări în multe state din întreaga lume, Kei Sato, cercetător la Universitatea din Tokyo, susține că „varianta Lambda reprezintă o potențială amenințare pentru societatea umană”.
În prezent, varianta Lambda a fost raportată în 29 de țări din întreaga lume, cele mai multe fiind în America de Sud, printre care Chile, Peru, Argentina și Ecuador. În SUA, varianta se află în spatele a ce puțin 1.000 de cazuri de COVID-19.
În Chile, rata de vaccinare împotriva COVID-19 în rândul populației a ajuns la un nivel de 65,1%. Cu toate acestea, a fost observată o creștere rapidă a cazurilor de COVID-19 în țara sud-americană. Acest lucru se datorează faptului că varianta Lambda este capabilă să evite răspunsurile imune induse prin vaccinare.
Avertismentul specialiștilor
Doctorul Pablo Tsukayama, microbiolog molecular la Universitatea Cayetano Heredia din Lima (capitala statului Peru) și coautor al studiului, a declarat că atunci când a descoperit varianta Lambda, acesta „nu a atras prea multă atenție”. Însă, a remarcat Tsukayama, „am continuat să prelucrăm rezultatele și, până în luna martie, am descoperit că Lambda era prezentă în 50% din cazurile de COVID-19 depistate în Lima. O lună mai târziu, după ce am reluat cercetările, varianta Lambda era prezentă în circa 80% din cazurile de COVID-19 la nivelul statului Peru”.
„Acest salt uriaș, în decurs de doar o lună, la o populație de peste 30 de milioane de locuitori, reprezintă un indicator timpuriu al unei variante extrem de transmisibile a SARS-CoV-2″, a adăugat Pablo Tsukayama.
Dintr-o perspectivă diferită, doctor Wesley Long, director medical al departamentului de biologie la Houston Methodist, a declarat pentru USA Today că, în timp ce varianta Lambda are unele mutații similare cu alte variante care au ridicat îngrijorarea în rândul comunității medicale și științifice, nu pare a fi aproape la fel de transmisibilă ca Delta.
„Știu că există un mare interes pentru varianta Lambda, însă cred că oamenii chiar trebuie să se concentreze asupra variantei Delta”, a transmis Long, care a mai adăugat că „indiferent de variantă, cea mai bună apărare împotriva tuturor acestor tulpini asociate coronavirusului este vaccinarea”, a declarat medicul.
Sursa foto: Dreamstime