Liderul nord-coreean Kim Jong Un a convocat o reuniune de urgenţă, după anunţarea primului caz cu suspiciune de COVID-19.

Persoana infectată a intrat ilegal în Coreea de Nord, prin Kaesong City, în 19 iulie, după ce dezertase în Coreea de Sud cu trei ani în urmă, a transmis duminică agenţia oficială de presă din Coreea de Nord, KCNA, citată de CNN.

Au fost instituite măsuri de izolare

Pacientul a fost testat şi plasat în carantină, alături de toţi cei cu care s-a aflat în contact recent, menţionează KCNA.

Kim Jong Un a instituit măsuri de izolare pentru regiunile din jurul Kaesong şi a declarat stare de urgenţă ”într-o zonă relevantă”, conform sursei citate.

Comisia Militară Centrală va ancheta unitatea responsabilă de intrarea ilegală a pacientului şi ”va administra o pedeapsă severă”, a subliniat agenția de presă nord-coreeană, anunță news.ro.

Sistem de sănătate precar

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a cerut oficialilor să mențină vigilența împotriva coronavirusului, avertizând că în caz contrar, țara riscă ”o criză de neimaginat și iremediabilă”, potrivit presei locale din Coreea de Nord.

Kim a continuat până acum să afirme că țara lui nu are niciun caz de Covid-19, declarând în timpul unei ședințe a partidului că ”țara a împiedicat pătrunderea virusului”, în ciuda crizei mondiale de sănătate.

Unele state se îndoiesc însă că țara lui Kim Jong Un a scăpat complet de pandemie, având în vedere sistemul de sănătate precar și legăturile comerciale strânse cu China, unde Covid-19 a apărut la sfârșitul anului trecut.

Pedepse drastice pentru cine nu poartă mască

Liderul nord-coreean ar mai fi adăugat că este necesar să se mențină o ”stare de alertă maximă”, deoarece virusul continuă să se răspândească în țările vecine.

În consecință, studenții vor fi recrutați pentru a patrula în diferite zone ale țării, ca să se asigure că toată lumea poartă mască.

Cei care sunt descoperiți că nu poartă masca de protecție vor fi trimiși în lagăre de muncă timp de trei luni, ca pedeapsă.

”Va fi alcătuită o echipă în Phenian, dar și în celelalte orașe, cu ofițeri de poliție și studenți, pentru a efectua controale. Cine nu poartă mască va fi pedepsit și va fi dus în lagărele de muncă, indiferent de cine este această persoană”, ar fi declarat un oficial nord-coreean.