Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) se teme de situația de lângă centrală nucleară Zaporojie. Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, cere de urgență încetarea bombardamentelor în zonă în condițiile în care energia electrică a fost întreruptă total, în orașul ucrainean Energodar.
„Este complet inacceptabil. Această situaţie nu poate continua”, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi, care a cerut totodată și „încetarea imediată a bombardamentelor în zonă”, prin intermediul unui comunicat, arată AFP.
Menționăm faptul că de câteva săptămâni teama predomină la nivel european. Rusia a pus stăpânire pe centrala nucleară de la Zaporojie, iar de atunci, nenumărate bombardamente au avut loc. Până acum nu se știe însă cine este vinovatul, în condițiile în care atât Ucraina cât și Rusia continuă să se atace reciproc.
Infrastructura electrică a fost distrusă complet
După ce a fost informat de doi experți AIEA prezenți la fața locului, Grossi a explicat că infrastructura electrică care alimentează orașul a fost distrusă, drept urmare, apa și energia electrică au fost întrerupte total.
„Infrastructura electrică care alimentează oraşul a fost distrusă de loviturile la nivelul termocentralei, provocând o întrerupere totală a furnizării apei şi energiei electrice”, a explicat Grossi, potrivit AFP.
Directorul AIEA spune că având în vedere bombardamentele care se tot intensifică, sunt șanse mici ca restabilirea alimentării centralei cu energie electrică să fie realizată.
„Având în vedere intensificarea bombardamentelor care continuă, este puţin probabil că va fi posibilă restabilirea alimentării cu energie electrică necesară centralei”, a adăugat şeful AIEA.
AIEA cere instituirea unei zone de securitate în jurul centralei Zaporojie
„În aceste condiţii, operatorul ucrainean Energoatom plănuieşte să închidă singurul reactor aflat în funcţiune”, a mai spus acesta. Menționăm faptul că reactorul produce în prezent energia electrică necesară pentru răcirea combustibilului nuclear şi siguranţa centralei.
AIEA mai precizează că în cazul în care va fi nevoie, toate sistemele centralei vor trebui să se bazeze pe generatoare de urgenţă care funcţionează pe motorină.
Sursa citată mai precizează și faptul ăă din cauza situației „dramatice cu care se confruntă locuitorii din Energodar”, personalul necesar pentru menţinerea securităţii centralei nucleare ar putea să nu mai fie disponibil.
În cadrul comunicatului transmis vineri, Rafael Grossi a cerut din nou, instituirea unei zone de securitate în jurul centralei.