Situație dramatică într-un oraș din România anului 2020. Din cauza situație, generată de epidemia de coronavirus, medicii fac din nou apel la populație și au fost chiar nevoiți să ia o măsură drastică în acest sens.
Specialiștii fac din nou apel la populație să meargă să doneze sânge. La Timișoara, din cauza crizei de sânge, se amână operațiile care nu sunt urgente. După lunile de vară în care de obicei sunt puțini donatori, anul acesta nici luna septembrie nu a fost una mai bună, numărul donatorilor a scăzut din nou, spune directorul Centrului Regional de Transfuzie, Rodica Lighezan.
„Am trimis adrese către spitale să reprogrameze intervenţiile care suferă amânare în funcţie de disponibilitatea de eritrocite, respectiv de trombocite. Avem nevoie de sânge din toate grupele, și 0, și A, și B, și AB. Nu mai avem aproape deloc rezerve. Tot ce recoltăm distribuim a doua zi către cele 17 spitale de pe raza județului Timiș. Din păcate, în luna septembrie numărul de donatori a fost între 40 și 60, iar necesarul este de 100”, a spus aceasta.
Situație dramatică și în alte orașe
La sfărșitul lunii septembrie, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, Andras Nagy Robert, a făcut un nou apel către cetăţeni să doneze sânge, arătând că atât instituţia pe care o conduce, cât şi alte unităţi medicale din ţară se confruntă cu o lipsă acută de sânge şi produse sanguine.
„Apelul este în continuare valabil, în continuare şi în prezent e nevoie de mai mulţi donatori. Încercăm să prioritizăm, încercăm să găsim alte soluţii pentru transfuzia de sânge sau de produse sanguine. Până acum nu au fost probleme ieşite din comun, când am solicitat produse de sânge sau sânge am primit în ziua respectivă sau a doua zi, au fost rezolvate problemele, dar, pentru a evita această grabă în aprovizionarea cu produse sanguine este nevoie de mai mulţi donatori în continuare”, a declarat miercuri, managerul Andras Nagy Robert.
Și centrul de Transfuzie Sanguină Alba a lansat, pe Facebook, un apel pentru donarea de sânge de către persoane cu grupa 0, menţionând că cel puţin 5 bolnavi, din care o tânără cu leucemie, un bărbat cu limfom şi un pacient infectat cu COVID-19, au mare nevoie de sânge şi trombocite.
„Rugăm persoanele cu grupele 0 pozitiv şi 0 negativ să vină la noi în centru să doneze sânge. Cel puţin 5 bolnavi au mare nevoie de sânge şi trombocite”, se arată în mesajul Centrului de Transfuzie Sanguină Alba.
Nu este pentru prima dată când reprezentanţii Centrului postează astfel de „rugăminţi”. În mai multe rânduri în ultimele luni au fost postate pe pagina de Facebook a Centrului inclusiv imagini cu sala goală pentru a-i sensibiliza pe oameni să doneze sânge pentru cei aflaţi în suferinţă.