Alertă maximă! Războiul este nimicitor! Oamenii își dau foc la case înainte de a părăsi regiunea

Sursa: Dreamstime

Este alertă maximă după ce oamenii au decis să își dea foc la case înainte de a părăsi regiunea. Aceștia au declarat deja că nu-și vor lăsa casele pe mâna străinilor.

Având în vedere că Azerbaidjanul urmează să recâştige controlul regiunilor aflate în apropierea Nagorno-Karabah, oamenii au decis să își incendieze locuințele înainte de a pleca spre Armenia.

„Aceasta este ultima zi, mâine soldaţii azeri vor fi acolo,” a spus un soldat din satul Charektar, din regiunea Kalbajar, care urmează să fie predată Azerbaidjanului.

Mediafax anunță că cel puțin șașe case au fost incendiate în această regiune sâmbătă dimineața, urmând ca, duminică, Azerbaidjanul să recâștige controlul.

Casele nu vor fi lăsate pe mâna străinilor

BBC a postat vineri un material video în care oamenii au declarat că  nu-și vor lăsa casele pe mâinile străinilor și că știe deja că toți cei din regiune își vor arde locuințele înainte să plece.

”Aceasta este casa mea, nu o pot lăsa pe mâna turcilor,” a spus proprietarul uneia dintre casele incendiate. ”Toată lumea îşi va arde casa astăzi (…) Ni s-a dat termen până la miezul nopţii să plecăm. Am mutat şi mormântul părinţilor, azerbaidjanii vor avea o plăcere să profaneze mormintele noastre, este insuportabil,” a adăugat el.

Putin a trimis un avertisment

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, direct implicat în medierea conflictului din Nagorno-Karabah, a lansat un avertisment în ceea ce privește situația din zonă. Acesta atrage atenția că în această provincie azeră cu populație majoritar armeană au apărut probleme serioase.

Zeci de mii de persoane s-au refugiat în urma conflictului din Nagorno-Karabah, unde Rusia a mediat un acord între Armenia şi Azerbaidjan care a pus capăt luptelor soldate cu mii de morţi în şase săptămâni, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

”În regiunea Nagorno-Karabah au apărut serioase probleme umanitare. Numărul persoanelor refugiate, conform unor date distincte, depăşeşte zeci de mii”, a spus Putin la o reuniune despre situaţia din această provincie azeră cu populaţie majoritar armeană.

Potrivit liderului de la Kremlin, bilanţul victimelor luptelor începute la sfârşitul lui septembrie este de peste 4.000 de morţi, inclusiv civili, şi peste 8.000 de răniţi.

El a mai anunţat crearea unui Centru Umanitar pentru Nagorno-Karabah, care se va ocupa în principal de reîntoarcerea refugiaţilor şi va ajuta Armenia şi Azerbaidjanul să interacţioneze cu organizaţiile internaţionale.