Ce zone vor fi afectate de Codul Galben de vreme rea?
Avertizarea meteo de tip Cod Galben de vreme rea va fi valabilă între orele 12:00 și 21:00.
Potrivit informațiilor transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în intervalul menționat, local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în zona montană, în nord-vestul Olteniei, în nord-vestul Moldovei, în estul și sud-estul Transilvaniei și în sudul Banatului, ce se vor manifesta prin averse, descărcări electrice, izolat grindină și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
A doua avertizare meteo de tip Cod Galben va intra în vigoare de la ora 21:00 și va dura până vineri, 16 iunie 2023, la ora 12:00.
În intervalul menționat, local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Carpații Occidentali, în Carpații Meridionali, în Oltenia și în vestul Transilvaniei, ce se vor manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Ce județe vor fi afectate de Codul Portocaliu de vreme rea?
De la ora 21:00, până vineri, 16 iunie 2023, la ora 12:00, va intra în vigoare un Cod Portocaliu de averse torențiale.
În intervalul menționat, în județul Caraș-Severin și în zona de munte a județelor Mehedinți, Gorj, Alba și Hunedoara vor fi averse torențiale, iar cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.
Cum va fi vremea în 2024? El Nino va influența vremea la nivel mondial
Femomenul meteo „El Nino” (care constă într-o încălzire puternică a apelor din estul Oceanului Pacific, împingând cantități semnificative de căldură în atmosferă) ar putea transforma anul 2024 în cel mai călduros an din istoria omenirii și poate cauza apariția unor fenomene meteo extreme, precum inundații, incendii și furtuni puternice. În plus, ar putea crește temperatura globală peste nivelul de 1,5°C.
Roxana Bojariu, expert climatolog și cercetător științific, a explicat miercuri, 14 iunie 2023, cum se va desfășura acest fenomen meteo la nivel global şi cum va arăta viitorul din punct de vedere meteorologic. Potrivit spuselor sale, „El Nino” este „o fază a unui ciclu natural, când avem ape mai calde în zona Pacificului tropical, pe suprafețe extinse și mai ales în zonele centrale și estice.”
„Baza opusă este La Nina și am avut trei ani cu fază La Nina, adică temperaturi mai reci în această zonă. Evident că în funcție de cum se mută sursa de căldură în cazul nostru dinspre partea de vest a Pacificului spre est, se mută și felul în care căldura de la suprafața oceanului, prin fenomenul de evaporare, prin convecție este apoi trimis în atmosferă și poate să influențeze global.
De aceea, de exemplu, în cazul La Nina am avut inundații catastrofale în Australia. Dar acum, pentru că aici aveam apa caldă la suprafață și aveam norii care se dezvoltau și precipitații mari. E acuma vom avea tendință de secetă şi incendii în Australia, acolo unde este o problemă mare, pentru că e un continent, insulă și ai probleme”, a explicat ea în cadrul unei emisiuni TV de pe Antena 3 CNN.