Cod Roșu de furtună
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică seară, o atenţionare nowcasting Cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţul Bacău, valabilă în ora următoare.
Potrivit ANM, în intervalul 19:20 – 20:20, în localităţile Dărmăneşti, Dofteana şi Slănic-Moldova din judeţul Bacău, se vor semnala averse torenţiale ce vor cumula 40-45 l/mp şi frecvente descărcări electrice.
„În zona avertizată, în ultimele ore s-au cumulat peste 80-90 l/mp”, atrag atenţia meteorologii. Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, notează ANM.
Cod Portocaliu de inundații
Institutul National de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică seară, o atenţionare Cod portocaliu de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din judeţele Bacău, Harghita şi Covasna.
Potrivit hidrologilor, până la ora 24:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Trotuş – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval S.H. Goioasa – amonte S.H. Târgu Ocna, judeţele Bacău, Harghita şi Covasna.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice: Dofteana – bazin superior şi mijlociu, Slănic – bazin superior şi mijlociu. În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice, INHGA va reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.
Avertizarea a fost transmisă către: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională „Apele Române”, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A. şi Administraţiile Bazinale de Apă: Siret, Sistemele de Gospodărire a Apelor: Bacău, Harghita, Covasna.