Agenţia Naţională de Meteorologie avertizează că urmează un weekend canicular. România se va transforma într-un adevărat cuptor. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi?
Alertă meteo ANM de caniculă! Ce zone din România se transformă în cuptor în weekend! Prognoza meteo ANM
Meteorologii ANM ne atenţionează că urmează un weekend cu adevărat canicular, cu temperaturi care se vor apropia duminică de 40 grade Celsius. Cum arată prognoza pentru următoarele zile?
Sâmbătă, 11 iulie, vremea va fi una călduroasă, izolat caniculară la orele amiezii în zonele de câmpie, unde şi disconfortul termic va fi în creştere. Cerul va fi mai mult senin în timpul zilei, cu unele înnorări la munte, iar spre seară şi noaptea, treptat, în zonele de vest, nord şi parţial în centrul ţării, înnorările se vor accentua şi local se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, posibil, vijelii şi grindină. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor fi mai însemnate.
În restul ţării, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Mercurul din termometre va urca până la 29 – 34 de grade Celsius, în timp ce temperaturile minime se vor încadra între 8 şi 22 de grade.
Alertă meteo ANM de caniculă! Ce zone din România se transformă în cuptor în weekend! Prognoza meteo ANM
Duminică, 12 iulie, vremea vă rămâne călduroasă, pe arii restrânse chiar caniculară la amiază în sud-est, unde şi disconfortul termic va fi ridicat. Totuşi, vremea se va răci semnificativ în regiunile vestice, nordice şi centrale ale României. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată, ziua în vest, nord şi centru, iar seara şi noaptea mai ales în jumătatea de est a teritoriului.
Vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Izolat se vor înregistra căderi de grindină, iar cantităţile de apă vor fi local mai însemnate. Mercurul din termometre va indica între 17 – 19 grade Celsius în nord şi 34 – 36 de grade în sud-est. Temperaturile minime se vor încadra între 7 – 8 grade în depresiunile intramontane şi 18 – 19 grade pe litoral.
Luni, 13 iulie, vremea se va răci şi în zona de sud-estul a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în sud şi est, unde se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice, mai ales în prima parte a zilei. Vântul va avea intensificări în special în zona de est şi în zona montană înaltă. Temperaturile vor urca până la 19 – 29 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în zona de sud-vest, iar cele minime se vor încadra între 6 – 16 grade.
Vremea pe litoral
Sâmbătă, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 – 29 de grade Celsius, iar cele minime vor fi între 18 – 22 de grade. Apa mării va avea între 23 şi 26 de grade Celsius.
Alertă meteo ANM de caniculă! Ce zone din România se transformă în cuptor în weekend! Prognoza meteo ANM
Duminică, vremea va fi în general frumoasă, ziua, apoi va deveni în general instabilă.Temperaturile maxime se vor încadra între 28 – 31 de grade, iar cele minime vor fi de 17 – 19 grade. Cerul va avea înnorări temporare noaptea, când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 23 – 26 de grade, scrie antena3.ro.
Vremea în zonele de munte
Sâmbătă, vremea se va menţine în general frumoasă pe parcursul zilei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi în a doua parte a nopţii în Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali, unde izolat se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Temperatura aerului va fi comparabilă cu cea din intervalul precedent.
Duminică, vremea va deveni instabilă, la început în masivele vestice şi nordice, apoi şi în restul zonei montane. Cerul va avea înnorări, temporar mai accentuate, şi se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Izolat vor fi căderi de grindină, iar cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, local vor fi mai însemnate. Valorile termice vor fi în scădere faţã de ziua precedentă, în special în masivele vestice şi în cele nordice.
Alertă meteo ANM de caniculă! Ce zone din România se transformă în cuptor în weekend! Prognoza meteo ANM