Alertă meteo ANM. Vin ninsorile în România. În ce zone va ninge
Este alertă meteo azi, 10 ianuarie 2021. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a avertizat că va ninge puternic în România. Va fi prăpăd în anumite zone din țară. Meteorologii au emis prognoza meteo pentru duminică, 10 ianuarie 2021. Potrivit acestora se va depune strat nou de zăpadă. În plus, va fi polei și vânt.
Conform prognozei meteo, va ninge mai ales în jumătatea de sud a ţării și se va forma polei. Se va depune strat nou de zapadă. Vântul va sufla slab, cu unele intensificări, îndeosebi noaptea, pe crestele montane. Vântul se va face resimțit și în regiunile sudice şi sud-estice.
Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 6 grade Celsius. Va fi ușor mai cald pe litoral. Temperaturile minime vor fi cuprinse, între -5 şi 3 grade Celsius. Izolat va fi ceaţă.
Previziunile pentru săptămâna viitoare
Meteorologul Meda Andrei a furnizat prognoza meteo pentru weekendul 8-10 ianuarie 2021. Aceasta a spus însă și ce ne așteaptă săptămâna viitoare. Într-o declarație pentru B1 TV, prognoza meteo indică ploi în aproape toată România. Acestea vor fi sub formă de lapoviță, ninsoare și ploaie. La nivel național, temperaturile nu vor urca mai mult de 7 grade.
„Avem o informare valabilă de la ora 10:00 până mâine dimineața la ora 10:00. Este valabilă cam pentru întreaga țară, pentru că vor fi precipitații în majoritatea zonelor, dar mai ales în jumătate de sud a teritoriului, unde vor fi cantități în general de 15-25 l/ mp. Acestea precipitații vor cădea mai ales sub formă de ninsoare, exceptând Câmpia Română și Dobrogea, unde vor predomina ploile, iar din orele acestei seri se vor transforma și aici ploile în lapoviță și ninsoare.
Nu scăpam prea curând de precipitații. Acestea se vor semnala și în zilele următoare și pe parcursul săptămânii viitoare vom mai avea intervale în care vor fi ninsori dar din când în când și lapoviță și ninsoare”, a spus ea.
Potrivit prognozei meteo, cele mai intense precipitații pe interval scurt vor fi de astăzi de la ora 12:00 și până mâine dimineață la ora 4:00. Primul interval cu cantități ceva mai mari, și se vor semnala în Munții Banatului, Carpații Meridionali și de Curbură, local în Oltenia, în nord-vestul Munteniei, sudul și sud-estul Transilvaniei. Aici va fi cod galben și vor predomina ninsorile însemnate cantitativ și se va depune start nou de zăpadă, local mai consistent, posibil 5 -10 cm, poate în zonele mai înalte și peste 10 cm.
Alertă meteo ANM. Vin ninsorile în România. În ce zone va ninge
Meteorologul Meda Andrei a spus că vom avea parte de temperaturi destul de scăzute. La sfârșitul acestei săptămâni și la săptămâna viitoare, vor fi cuprinse între -2 și 7 grade. Nopțile vor fi temperaturi negative, în unele dimineți chiar și cu ger în estul Transilvanei, unde vor fi temperaturi chiar și sub -10 grade.
Prognoza meteo pentru Capitală
În București va ninge și se va depune strat de zăpadă cu grosime de aproximativ 15 cm. Vântul va sufla, cu unele intensificări noaptea, când la rafală se vor înregistra viteze în general de 40…45 km/h. Temperatura maxima va fi de 2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -1 grad.
La munte va ninge mai ales în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent și se va forma polei. Vântul va sufla moderat, cu intensificări îndeosebi noaptea, pe creste. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 și -9 grade.
Prognoza meteo pe litoral indică că va ploua în timpul zilei. Temperatura maximă va fi de 5 grade Celsius, iar cea minimă de 4 grade Celsius.
Alertă meteo ANM. Vin ninsorile în România. În ce zone va ninge