Anunțul meteorologilor în privința vremii pentru zilele următoare este unul cu vești proaste.
Cum va fi vremea în următoarele zile
Astfel, miercuri, vremea va fi predominant închisă și temporar vor fi precipitații în general slabe. Vor fi ploi în regiunile sud-vestice și sudice, local în cele estice și doar izolat în restul teritoriului. La munte, cu precădere în Carpații Meridionali și Orientali vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1200 m, treptat vor predomina ninsorile. Izolat se va depune polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-estul țării, iar în a doua parte a intervalului pe litoral, în sudul Banatului și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 12 grade, iar cele minime între -2 și 6 grade, mai ridicate pe litoral. Îndeosebi dimineața, în zonele joase de relief local va fi ceață.
Joi, vremea se va menține în general închisă. Temporar vor fi precipitații, sub formă de ploaie în Oltenia, Muntenia și local, mai ales sub formă de ploaie, în celelalte regiuni. Se vor semnala precipitații mixte și vor fi condiții de polei la munte, iar noaptea pe arii restrânse în Moldova. Izolat, cu precădere în zona Carpaților Meridionali, cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, îndeosebi la altitudini mari și pe suprafețe mici și la cote mult mai reduse și în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 12 grade, iar cele minime între -1 și 9 grade. Izolat va fi ceață.
Vineri, cerul va avea înnorări temporare și va ploua cu precădere noaptea, local în jumătatea de vest a țării și izolat în rest, iar la munte, precipitațiile vor fi mixte și vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană, dar la cote mai reduse și în vestul și nordul teritoriului. Temperaturile maxime, ușor mai ridicate decât în intervalul precedent, vor fi cuprinse între 4 și 14 grade, iar cele minime se vor situa între -1 și 9 grade. Izolat va fi ceață, posibil asociată cu burniță.