Alertă meteo! Canicula face prăpăd. La cât vor ajunge temperaturile și ce zone sunt vizate.
Cei de la ANM au transmis o avertizare de ultim moment și au anunțat că vineri, 31 iulie, va fi caniculă în jumătatea de sud a ţării. Temperaturile vor ajunge vineri, 31 iulie, până la 37 de grade Celsius, iar noaptea de vineri spre sâmbătă va fi una tropicală, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.
De altfel, meteorologii au transmis şi o avertizare meteo de caniculă. Aceasta se va manifesta în cursul zilei de vineri, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi Dobrogei va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade.
Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar noaptea de vineri spre sâmbătă (31 iulie/01 august) va fi tropicală, cu temperaturi care, în general, nu vor coborî sub 20 de grade.
Disconfortul termic se va menţine ridicat şi în Banat şi sudul Moldovei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi.
Sfaturi de urmat pe timp de caniculă
Alertă meteo! Canicula face prăpăd. La cât vor ajunge temperaturile și ce zone sunt vizate.
Pentru a face față temperaturilor ridicate, încercați să vă planificați ziua în asa fel încât să vă petreceți cât mai puțin timp afară în timpul orelor de varf ( 11:00-15:00 ). Dacă trebuie sa mergiți afară, purtați o pălărie și haine deschise la culoare care resping căldura, fiind preferate materialele naturale cum este bumbacul sau inul.
Asigurați-vă că nu sunteți deshidrat și că ați băut foarte multă apă înainte de a pleca. Mâncați legume și fructe care hidrateaza. Faceți dușuri cu apa rece și consumați cel puțin doi litri de lichide la temperatura camerei.
Este necesar ca persoanele vârstnice, copiii și bolnavii cu afecțiuni cronice, în special cardiace și respiratorii, să evite deplasările în spatiul liber între orele 09.00-19.00, precum și frecventarea locurilor aglomerate.